ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ministrul de Externe al Statului Kuwait

17:16 | 24.05.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 mai. /MOLDPRES/. În cadrul participării la lucrările Forumului Economic Mondial de la Davos, viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a desfășurat o întrevedere cu Ahmad Nasser Al-Mohammad Al-Sabah, ministru al Afacerilor Externe al Statului Kuwait, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.

„Am efectuat un schimb de opinii pe marginea agendei bilaterale, confirmând disponibilitatea unui dialog activ între cele două țări, inclusiv prin organizarea în timpul apropiat a unor consultări pe linia ministerelor de externe pe dimensiunea politico-diplomatică și diplomație economică”, a menționat șeful diplomației de la Chișinău.

Totodată, părțile au discutat oportunitatea intensificării cooperării moldo-kuweitiene, cu accent pe domeniul educațional, IT, securitate cibernetică, precum și valorificarea potențialului de cooperare economică, investițională şi creșterea volumului schimburilor comerciale dintre statele noastre. Astfel, promovarea priorităților diplomației economice în dialog cu această țară din Golful Persic va fi concretizată și prin schimbul de experiență între Agențiile de Investiții ale ambelor state.

Foto: MAEIE

img22003897

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!