Comunicat de presă al Ministerului Justiției
16:05 | 25.05.2022 Categorie: Comunicate
Sergiu Litvinenco, la prezentarea proiectului noului Cod electoral: „Legea electorală trebuie să asigure organizarea alegerilor libere și corecte”
Chişinău, 25 mai. /MOLDPRES/. Ministrul Justiției, Sergiu Litivinenco, a participat în această dimineață la prezentarea proiectului noului Cod electoral, elaborat de Comisia Electorală Centrală.
„Precum se știe, alegerile sunt fundamentul democrației. Prin alegeri, poporul, care este deținătorul suveranității naționale, deleagă dreptul de administrare a treburilor publice reprezentanților săi. De aceea, noul Cod electoral urmează să răspundă la mai multe întrebări. În primul rând, proiectul trebuie să corespundă standardelor internaționale și ale Comisiei de la Veneția. De asemenea, acesta trebuie să rezolve lacunele și problemele identificate de-a lungul timpului de către organul electoral, Curtea Constituțională, actorii care au fost implicați în procesul electoral, inclusiv societatea civilă: votul în diasporă, coruperea alegătorilor, finanțarea campaniilor etc.”, a spus Sergiu Litvinenco, în deschiderea evenimentului.
Potrivit ministrului Justiției, legea electorală trebuie să fie acel document care să asigure organizarea alegerilor libere și corecte, să stabilească instrumentariul necesar Comisiei Electorale Centrale și altor instituții ale statului de a monitoriza respectarea regulilor de către toți actorii implicați în scrutinul electoral, fără nicio excepție. „Din păcate, în istoria recentă am avut situații când unii actori politici, în dorința de a se menține la putere, „la butoane”, au schimbat regulile fundamentale, promovând acel sistem nedemocratic, sistemul electoral mixt. Mă bucur că am reușit să contribui la anularea acestuia și la revenirea sistemului electoral proporțional, care garantează respectarea voinţei cetățenilor la formarea guvernării la toate nivelurile”, a subliniat Sergiu Litvinenco.
Ministrul Justiției a apreciat munca depusă de către colegii de la Comisia Electorală Centrală în acest proces și a menționat că, dacă va fi necesar, proiectul va fi promovat pe platforma guvernamentală. „Trebuie să avem acest document adoptat până în această toamnă, astfel încât să fie respectat principiul conform căruia regulile electorale de bază pot fi schimbate cu cel puțin un an înainte de scrutinul electoral”, a precizat ministrul Litvinenco.