Serghei Lavrov acuză Ucraina că refuză negocieri de pace
10:55 | 27.05.2022 Categorie: Externe
Moscova, 27 mai. /MOLDPRES/. Serghei Lavrov, ministru de externe rus, l-a acuzat joi, 26 mai, pe preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, că nu doreşte să negocieze şi Occidentul pentru că sprijină Kievul în această poziţie, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.
Șeful statului ucrainean afirmase anterior că va negocia direct doar cu preşedintele rus Vladimir Putin dacă Moscova s-ar retrage pe linia de dinaintea invaziei.
"Este convenabil pentru Occident să susţină această inflexibilitate care nu este foarte bine întemeiată din punct de vedere intelectual", a estimat ministrul rus de externe într-o declaraţie pentru filiala în limba arabă a postului de stat RT.
Tratativele de pace au fost întrerupte după atrocităţile comise de forţele ruse în suburbiile Kievului, scoase la iveală şi prezentate lumii de autorităţile ucrainene.
Foto: plenglish.com