ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Elveția pune veto la exportul armamentului fabricat în țara sa

12:15 | 01.06.2022 Categorie: Externe

Berna, 1 iun. /MOLDPRES/. Elveția invocă politica sa de neutralitate și pune veto la cererea Danemarcei de a trimite Ucrainei vehicule blindate pentru transport de trupe fabricate în țara sa, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Secretariatul de Stat pentru Afaceri Economice (SECO) a respins cererea Danemarcei de a oferi aproximativ 20 de vehicule de luptă pentru infanterie Piranha III Ucrainei, a anunţat SRF, citând confirmarea din partea agenţiei.

De fiecare dată, Elveţia neutră cere ţărilor străine care cumpără arme elveţiene să solicite permisiunea de a le reexporta.

Recent, ţara a respins reexportul de muniţie fabricată în Elveţia şi utilizată în tancurile antiaeriene pe care Germania le trimite în Ucraina. Ea a respins de asemenea cererea de arme a Poloniei pentru a ajuta Ucraina vecină.

O excepție a făcut Elveţia atunci cînd s-a despărţit de practica trecută şi a adoptat sancţiunile Uniunii Europene menite să pedepsească Rusia pentru invadarea Ucrainei, o incursiune pe care Moscova o descrie ca fiind operaţiune armată specială de dezarmare şi "denazificare" a Ucrainei.

Principiul neutralității permanente elveţiane se confruntă cu cel mai mare test din ultimele decenii în timp ce o dezbatere internă are loc asupra modului de interpretare a politicii ce a menţinut Elveţia în afara ambelor războaie mondiale din secolul XX.

Foto: pinterest.com

img22004102

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!