ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

15:10 | 01.06.2022 Categorie: Comunicate

Educația financiară poate fi distractivă. CNPF a desfășurat în premieră activități intelectuale dedicate copiilor, cu ocazia zilei de 1 iunie

Chişinău, 1 iun. /MOLDPRES/. Astăzi, de Ziua Internațională a Copilului, Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a organizat în premieră un eveniment distractiv de educație financiară, dedicat unui grup de copii cu vârsta de 8-11 ani. Activitatea a fost desfășurată în incinta CNPF, cu sprijinul AO FINEDU și al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale.

Timp de două ore, peste 20 de copii divizați în cinci echipe au concurat pentru a obține punctajul cel mai mare și a revendica locul I în clasament. Competiția a constat din șase probe, marcate ca „stații de activități” pe o hartă individualizată, conform unui traseu prestabilit. Echipele au urmat traseul indicat pe hartă, realizând sarcinile enunțate pentru fiecare punct de oprire, fiind evaluați în funcție de rapiditate, exactitate și onestitate în îndeplinirea probelor.

Toate cele șase etape au fost gândite cu un nivel de complexitate potrivit pentru vârsta copiilor participanți și au constat în:

· Găsește termenul definit – cunoaștem noțiuni de bază din domeniul financiar;

· Avionul Onest – învățăm să „țintim” o abordare responsabilă și onestă pe piața financiară;

· „Pescuiește” cea mai bună ofertă – învățăm să alegem elementele cu cele mai mici %;

· Asigură oul – învățăm esența unei asigurări bune și temeinice;

· Inventează bursa – învățăm să combinăm cuvinte specifice activității bursiere în versuri;

· Crocodil financiar – învățăm să exprimăm idei fără a utiliza cuvinte.

În calitate de gazdă a evenimentului, vicepreședintele CNPF, Vitalie Lemne, i-a salutat pe micii intelectuali și le-a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Copilului: „Am organizat acest eveniment pentru că ne pasă de copii și de educația financiară. Vom continua să promovăm conceptul respectiv deoarece este cea mai importantă investiție pe care o putem face în viitorul nostru, ca societate. La mulți ani, dragi copii! Să creșteți sănătoși și fericiți.”

Formatul inedit al evenimentului se înscrie în noile abordări ale CNPF de a crește interesul copiilor și adolescenților față de activitățile de educație financiară, care vor contribui la formarea unei noi generații de tineri informați și responsabili. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!