Rusia preia proprietățile în teritoriile statului ucrainean temporar ocupate
09:06 | 03.06.2022 Categorie: Externe
Kiev, 3 iun. /MOLDPRES/. În regiunea Zaporojie, administraţia prorusă instalată de Moscova în teritoriile ocupate din sud-estul Ucrainei, a anunţat că va prelua controlul proprietăților care aparțin statului ucrainean, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
"Regiunea eliberată Zaporojie naţionalizează proprietăţile statului ucrainean. Decretul în chestiune a fost semnat de şeful administraţiei militaro-civile a regiunii", a declarat pe Telegram unul dintre membrii săi, Vladimir Rogov.
"Astăzi, şeful administraţiei militaro-civile a regiunii Zaporojie, Evgheni Baliţki, a semnat un decret de naţionalizare a bunurilor aparţinând Ucrainei la data de 24 februarie 2022", a declarat Andrei Trofimov, adjunctul şefului acestei administraţii.
Acțiunile privesc "terenurile, resursele naturale, infrastructurile sectoarelor strategice ale economiei".
Sursele n-au a precizat dacă centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Ucraina şi din Europa, ocupată în prezent de forţele ruse, este vizată.
Regiunea este în mare parte ocupată de Moscova, care a lansat o ofensivă în Ucraina pe 24 februarie, şi este vecină cu regiunea Herson, în cea mai mare parte sub control rus.
Armata ucraineană controlează totuşi în continuare capitala cu aceeaşi nume a regiunii Zaporojie.
Recent, ruşii au evocat organizarea viitoare a unui referendum în teritoriile ocupate, în vederea unei anexări, care ar putea avea loc în iulie.
Moscova controlează litoralului Mării Azov (Herson, Zaporojie şi Doneţk), inclusiv a portului Mariupol. Aceste poziții permit rușilor să formeze un pod terestru pentru a lega teritoriul rus de peninsula Crimeea, pe care a anexat-o în 2014.