ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Situația din Severodonețk se agravează însă ucrainenii declară că nu vor ceda acest oraș

13:42 | 08.06.2022 Categorie: Externe

Kiev, 8 iun. /MOLDPRES/. Guvernatorul regiunii Lugansk Serhi Gaidai a declarat miercuri, 8 iunie, că forţele ucrainene ar putea fi nevoite să se retragă pe poziţii mai bune în Severodoneţk, însă nu vor ceda acest oraş din estul Ucrainei, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

Pe fundalul bombardamentelor rusești neîntrerupte au loc lupte înverşunate. Armata rusă a concentrat la asaltul acestui oraș toate forțele din zonă pentru a putea informa conducerea de la Moscova că obiectivul stabilit de cucerire a orașului către 10 iunie va fi îndeplinit.

Guvernatorul regiunii a adăugat că ruşii bombardează şi oraşul Lisiceansk, situat pe celălalt mal al râului Doneţ. "Sunt bombardamente peste tot, 24 de ore din 24", a spus Gaidai.

Serghei Şoigu, ministru rus al apărării a afirmat într-o intervenţie televizată - neobişnuită în ultima vreme, că forţele ruse au "eliberat complet" cartierele rezidenţiale din Severodoneţk, iar "preluarea controlului zonei industriale şi a localităţilor vecine continuă".

La circa 85 de km la vest de Severodoneţk, în Sloviansk, femei cu copii mici stăteau în aceeaşi zi la coadă la ajutoare, iar alţi localnici cărau apă cu găleţile, pregătindu-se pentru ofensiva rusă.

Al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkovul a fost lovit marţi de obuze, iar primarul a anunţat că bombardamentul a făcut o victimă. În ultimele săptămâni, acolo fusese relativ linişte.

img22004282

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!