Oxana Gumennaia a fost numită în funcția de adjunct al Avocatului Poporului
13:25 | 09.06.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 9 iun. /MOLDPRES/. Psihologul Oxana Gumennaia a fost numită în funcția de adjunct al Avocatului Poporului. Proiectul de hotărâre a fost aprobat astăzi de Parlament, cu votul a 53 de deputați, relatează MOLDPRES.
Oxana Gumennaia este master în psihologie. Mai mulți ani a activat în sistemul penitenciar din Republica Moldova. De asemenea, a activat în calitate de psiholog într-un azil de bătrâni, într-un cabinet privat, la Centrul de Informare GENDERDOC-M. A fost membră a Consiliului pentru prevenirea torturii, membră a Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.
Pe durata mandatului său de adjunct al Avocatului Poporului, Oxana Gumennaia va gestiona domeniul mecanismului de apărare a drepturilor și libertăților omului. Mandatul ei va avea aceeași durată ca și cel al Ombudsmanului.
Foto: Parlament