ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului a transmis un mesaj de felicitare angajaților Poliției de Frontieră

18:22 | 10.06.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 10 iun. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis astăzi un mesaj pentru toți cei care muncesc în cadrul Poliției de Frontieră a țării noastre. Șefa statului a menționat că această structură este importantă deopotrivă pentru stat și pentru societate, și i-a felicitat cu prilejul celor 30 de ani de la fondarea instituției, comunică MOLDPRES.

„Efortul dumneavoastră înseamnă liniște și siguranță pentru cetățeni, și o bună imagine a țării noastre. Voi sunteți cei care-i întâmpină, la hotar, pe oaspeții care vin să viziteze Moldova, dar și pe moldovenii care se întorc acasă”, a spus Președintele Maia Sandu în mesajul său. „De profesionalismul, bunăvoința și corectitudinea voastră depinde cum suntem văzuți în lume. Așa cum s-a întâmplat în această primăvară, când ați muncit zi și noapte, cu empatie și abnegație, pentru a răspunde la drama refugiaților din Ucraina. Iar astfel ați contribuit la efortul nostru comun de solidaritate față de țara vecină”, a ținut să sublinieze șefa statului.

Ea le-a mulțumit angajaților Poliției de Frontieră pentru profesionalismul și abnegația de care au dat dovadă în acești 30 de ani, iar familiilor lor - pentru că îi susțin în această muncă grea. „Vă doresc sănătate și multă putere, ca să serviți în continuare, cu devotament și demnitate, Republica Moldova”, a încheiat mesajul său Președintele Maia Sandu.

img22004377

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!