Țările UE sunt invitate să acorde Ucrainei și Moldovei statut de țară candidat pentru aderare
07:21 | 21.06.2022 Categorie: Externe
Bruxelles, 21 iun. /MOLDPRES/. Președintele Consiliului European, Charles Michel, va invita săptămâna aceasta cele 27 de ţări membre ale UE să acorde Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Chestiunea, în conformitate cu recomandarea Comisiei Europene, va fi prezentată la summitul liderilor europeni care are loc joi şi vineri (23-24 iunie) de la Bruxelles, unde o decizie favorabilă va trebui adoptată cu unanimitate.
"A sosit momentul să recunoaştem că viitorul Ucrainei, Moldovei şi Georgiei se află în UE. Vă voi invita să acordaţi statutul de candidat Ucrainei şi Moldovei. În acelaşi timp, vom continua să oferim Ucrainei un sprijin solid umanitar, militar, economic şi financiar", a scris Charles Michel în scrisoarea de invitaţie la summit, comunicată luni seară.
Comisia Europeană, prin preşedinta instituţiei, Ursula von der Leyen, a recomandat vineri, 17 iunie, acordarea statutului de candidat la UE Ucrainei. "Ştim cu toţii că ucrainenii sunt gata să moară pentru aspiraţiile lor europene. Ne dorim ca ei să locuiască împreună cu noi, pentru visul european", a declarat Ursula von der Leyen la Bruxelles, îmbrăcată în albastru şi galben, culorile drapelului ucrainean.
În aceiași zi, Comisia Europeană a exprimat o recomandare identică pentru Republica Moldova; Georgia beneficiază doar de o perspectivă de aderare deoarece nu îndeplineşte încă criteriile pentru acordarea statutului de ţară candidată.
Foto: 24hoursworlds.com