Ciocnirea civilizațiilor. Frontul de est (3)

Atât timp cât marile imperii europene, puternic extinse pe toate continentele, se întreceau în a-și lărgi posesiunile și spori bogățiile, țarii ruși nu aveau nevoie de justificări teoretice. Țarismul prin esența sa deja devenise o expresie a imperialismului euroasiatic. Însă, incapacitatea Rusiei de a ajunge din urmă marile metropole la capitolul forță maritimă și economică, a generat o extindere terestră spre est, până la oceanul Pacific, spre Sud, până la munții Pamir, la Vest, în proximitatea țărilor central-europene, și la Nord - spre pustietățile de gheață veșnică.

În secolul al XIX-lea, Rusia țaristă devine un mare imperiu întins pe spațiul enorm dintre oceanele Pacific și Atlantic. Au fost incorporate popoare care reprezentau diferite etape ale dezvoltării umane, de la comuna primitivă la sclavagism și chiar diverse rase. Un asemenea conglomerat puteai să-l ții în frâu numai printr-o guvernare despotică.

Utopia comunistă în Rusia a încercat să înlocuiască ortodoxia, prin internaționalismul proletar, care devine arma perfectă pentru expansiunea rusească. Atât Lenin, cât și urmașii lui înțelegeau că ideologia comunistă este doar un paravan pentru  cucerirea puterii mondiale. De aici și propagarea în rândul propriilor cetățeni a imaginii dușmanului de moarte care era, evident, occidentul, a sentimentului de cetate asediată, a punerii pe umerii străinilor a insucceselor de ordin economic.

În virtutea unor alinieri întâmplătoare cu țările care aveau să fie victorioase în cel de-al Doilea Război Mondial, URSS a câștigat enorm teritorial, anexând și un important "lagăr socialist", cu populație care aparținea civilizației occidentale. Însă marea meteahnă a ideologiei toxice comuniste era componenta sa economică. Partidul Comunist a substituit statul și a confiscat totul: dreptul la adevăr, toată economia, mass-media, legislația, organele de drept, justiția și exclusivitatea în aplicarea forței. Un asemenea regim, în contextul prăbușirii imperiilor uriașe clădite de britanici, francezi, spanioli,  portughezi, nu putea rămâne  pe linia de plutire. Dincolo de deschiderea informațională, generată de noile tehnologii, care era periculoasă pentru sovietici din punct de vedere economic, un regim care neglija motivația personală a individului de a produce și a acumula proprietate era sortit  eșecului.

În lipsa unui război mondial aducător de noi cuceriri, URSS a intrat într-un declin latent, dar ireversibil. Începând cu anii 60 ai secolului trecut, economia sovietică tot mai greu putea face față cerințelor populației. Implozia URSS, paradoxal, a fost pe cât de neașteptată, pe atât de inevitabilă.

Federația Rusă, rămasă fără o treime de populație și teritoriu, s-a aflat un deceniu într-un șoc geopolitic și identitar. Economia la pământ, accelerarea tendințelor centrifuge în cadrul Rusiei, incapacitatea de a formula o nouă idee națională post-imperială, dependența de ajutoarele occidentale - toate au generat în rândul rușilor un puternic sentiment de frustrare, care poate fi asemănat cu cel al germanilor după Primul Război Mondial.

Accederea printr-un joc al circumstanțelor la putere a lui Putin, reprezentant al mentalității vechi sovietice, un nostalgic al mărețului imperiu, un securist incapabil să înțeleagă evoluția firească a evenimentelor, a schimbat mersul istoriei Rusiei moderne. Mai mult, tradiția kaghebistă a modelat un caracter dur, nemilos, agresiv și total incompatibil cu valorile democratice al liderului rus. Era evident că Putin, pornind de la convingerile sale, trebuia să creeze o nouă ideologie care să-i satisfacă orgoliile și poftele.

Rusia nu se mai putea întoarce la comunism, iar fără această ideologie era greu de emis pretenții teritoriale. După 70 de ani de uitare, a fost scoasă la vedere ortodoxia, care secole la rând și-a demonstrat eficiența în promovarea imperialismului, mai întâi bizantin, apoi velicorus. Mai rămânea de construit o teorie care să aibă aparențe științifice și un mesaj capabil să substituie bunăstarea rușilor. Dintre toți concurenții la titlul de autor al doctrine putiniste, Alexandr Dughin s-a dovedit a fi cel mai capabil și flexibil. Un filosof mediocru, după cum recunosc foștii săi colegi de breaslă, Dughin a reușit să ticluiască o ideologie imperialistă care nu numai că mângâia sufletul nostalgic al rușilor pentru măreția pierdută, dar și întrunea toate așteptările, dorințele de revanșă și proiectele de revenire la un imperiu velicorus ale lui Putin. Dughin a ținut cont și de  indestructibila sete de putere personală a lui Putin, una totală, nemărginită, crudă și izbitor de asemănătoare cu cea a conducătorilor de triburi nomade asiatice.

Dughin era conștient că pentru a putea oficializa noua ideologie imperialistă era nevoie de câteva lucruri. În primul rând, o haină măcar și pseudo-științifică. De aici și înșirarea citatelor copioase din Mackinder, frânturi din celebra lucrare a lui Huntington, infiltrarea ideilor lui Kaplan, amintiri din Berdeaiev, trimiteri fugare la opere teologice ortodoxe. Departe de metodologie, teorie a geopoliticii, filosofie și axiologie, acest conglomerat de fraze pseudo-științifice abundă de vorbe sonore care satisfac orgoliul reprezentanților gândirii imperialiste rusești.

Dughin a avut inspirația să aleagă și un dușman pe măsură al ideii imperiale. Globalismul a fost diabolizat. „Tot răul lumii vine de la globalizarea condusă discret de americani”. Naționaliștii, xenofobii și imperialiștii întregii lumi au găsit o justificate cvasi-teoretică pentru aiurelile lor. De vină este doar globalizarea. „Linia de bază a tuturor proiectelor mondialiste constă în trecerea la un sistem mondial unic, sub dominația occidentului”. Sau „concepția mondialistă exclude total orice formă de reală suveranitate statală și politică a oricăror popoare și state”. Iată frazele cheie din pretinsa ideologie dughinist-putinistă. O fantomă născută în cea mai întunecată noapte a minții a cuprins gândurile părții needucate și revanșarde ale planetei.

Apărut parcă din stradă la începutul deceniului doi al secolului nostru, Dughin devine ideologul lui Putin. El amplifică caracterul anti-occidental și imperialist al teoriei sale și revine la „rolul mesianic al Rusiei în istorie”. La început mai modest, Dughin afirmă că „atât cât există Rusia ea va rămâne axa vectorului eurasiatic la proporții planetare”. Mai departe și mai mult: „Lupta rușilor pentru dominația mondială nu s-a sfârșit”, avertizează apocaliptic Dughin.

Kremlinul este în extaz. Doar la doi ani de la publicarea fanteziilor lui Dughin, Ucraina simte pe propria piele că „lupta pentru dominație mondială nu s-a terminat”. În sfârșit e pusă în practică vechea și noua doctrină  a stăpânilor Kremlinului de a cuceri lumea. Evident că realizarea ei începe cu vecinii.