Șefa statului a apreciat drept istorică decizia privind oferirea R. Moldova statutul de țară candidată pentru aderare la UE
22:01 | 23.06.2022 Categorie: Politică
Chişinău, 23 iun. /MOLDPRES/. Pornim pe drumul spre Uniunea Europeană, care va aduce moldovenilor mai multă bunăstare, mai multe oportunități și mai multă ordine în țara lor. Declarația a fost făcută în seara zilei de astăzi de șeful statului, Maia Sandu, după ce Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES.
Oficialul a calificat evenimentul drept “zi istorică pentru Moldova”. “Avem în față un drum complicat, care va cere multă muncă și efort - și pe care suntem pregătiți să-l parcurgem, împreună, pentru a asigura cetățenilor un viitor mai bun. Moldova are viitor, în Uniunea Europeană!”, a spus Maia Sandu.
Republica Moldova și Ucraina au primit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Decizia Consiliului European a fost aprobată în seara zilei de astăzi în unanimitate.