Statele Unite vor cumpăra pentru Ucraina un sistem avansat antirachetă
11:40 | 27.06.2022 Categorie: Externe
Washington, 27 iun. /MOLDPRES/. Pe parcursul acestei săptămâni, Statele Unite vor anunța achiziționarea unui sistem avansat de apărare antirachetă sol-aer cu rază medie și lungă de acțiune pentru Ucraina, a declarat duminică, pentru Reuters, o sursă familiarizată cu această chestiune, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Washingtonul va anunța și alte tipuri de ajutoare pentru Ucraina, inclusiv muniție suplimentară și radare de contra-baterie pentru a răspunde nevoilor exprimate de armata ucraineană.
Recent, SUA au oferit un un nou pachet de ajutor Ucrainei. Luna aceasta, președintele Joe Biden a convenit acordarea unui ajutor militar de 700 de milioane de dolari Kievului.
Din lot fac parte muniții, radare de contracarare a tirurilor, o serie de radare de supraveghere aeriană, rachete antitanc Javelin suplimentare, precum și arme antiblindate.
Efortul de a vinde Ucrainei patru drone mari ce pot fi dotate cu armament, a fost întrerupt la începutul acestei luni, din cauza îngrijorărilor că echipamentul ar putea crea un risc de securitate pentru Statele Unite dacă ar cădea în mâinile Rusiei.
Foto: profit.ro