Președintele Maia Sandu a vizitat câteva dintre orașele grav afectate de război din regiunea Kyiv
15:01 | 27.06.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 27 iun. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, efectuează astăzi o vizită de lucru în Ucraina, la invitația președintelui Volodymyr Zelenskyy. În prima parte a zilei, șefa statului a mers în câteva orașe din regiunea Kiev, grav afectate de război, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
„Am văzut cu ochii mei case arse din temelie, blocuri de locuit distruse de rachete, spitale, magazine și grădinițe făcute ruine de atacurile artileriei rusești, în Borodeanka și Irpin. Am văzut și locul unor morminte comune din Bucea, unde au fost îngropați zeci de oameni împușcați în timpul ocupației acestui orășel de către armata rusă. Este o tragedie greu de pus în cuvinte”, a spus președintele Maia Sandu după ce a vizitat cele trei localități ucrainene. Ea menționat totodată că Republica Moldova a condamnat din prima zi agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Ucrainei și a chemat comunitatea internațională să facă totul pentru a restabili pacea, pentru a investiga și pedepsi crimele nejustificate, comise în acest conflict.
„De patru luni, Ucraina, țara noastră vecină și prietenă, trăiește în război. Suntem alături de curajosul popor ucrainean, care luptă pentru libertatea sa și pentru libertatea Europei. Viitorul Ucrainei este în lumea liberă, în marea familie europeană”, a mai spus Maia Sandu în cadrul vizitei sale în Ucraina.
Foto: Președinție