ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

SUA vor furniza un nou ajutor umanitar Ucrainei, în valoare de 360 mln de dolari

17:02 | 10.07.2022 Categorie: Externe

Washington, 10 iul. /MOLDPRES/. SUA vor trimite un ajutor umanitar suplimentar Ucrainei în valoare de 360 milioane de dolari destinat în special pentru asigurarea populaţiei cu hrană, apă potabilă, asistenţă economică şi adăposturi, printre altele, a anunţat sâmbătă secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, relatează MOLDPRES cu referire la EFE și Agerpres.

"Angajamentul nostru faţă de poporul ucrainean este ferm", a subliniat Blinken într-un mesaj pe contul său de Twitter, adăugând că banii "vor ajuta oamenii din Ucraina şi refugiaţii care au fost forţaţi să-şi părăsească ţara din cauza războiului brutal rusesc".

La scurt timp, Departamentul de Stat a detaliat într-un comunicat că fondurile vor fi trimise prin două canale: 288 de milioane de dolari prin Departamentul propriu-zis şi peste 80 de milioane prin Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

"De la începutul războiului (...) Statele Unite au oferit o asistenţă umanitară de peste 1.280 de milioane de dolari pentru a face faţă acestei crize, iar noi suntem cel mai mare donator individual de asistenţă umanitară pentru Ucraina", subliniază Blinken în mesajul său.

Guvernul american a anunţat vineri un pachet suplimentar de ajutor militar în valoare de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina, constând în arme cu 'o capacitate de precizie mai ridicată', inclusiv patru sisteme de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS) şi muniţie pentru aceste proiectile cu rază lungă de acţiune.

img22005114

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!