Rușii lovesc blocuri civile în Ucraina
08:53 | 11.07.2022 Categorie: Externe
Kiev, 11 iul. /MOLDPRES/. Un bloc de locuințe a fost lovit sâmbătă, 9 iulie, seara, în orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk. Cel puţin 15 persoane au murit după ce o rachetă rusească Uragan a lovit imobilul provocând prăbuşirea lui parţială, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.
24 de persoane se aflau încă sub dărâmături, în timp alte cinci au fost salvate.
Clădirea cu patru etaje a fost lovită de o rachetă rusească Uragan, a indicat pe Telegram guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko. Mai mulți jurnaliști sosiţi la faţa locului au văzut imobilul parţial prăbuşit, iar echipe de salvare şi un excavator încercând să cureţe locul.
Kirilenko a anunțat că cel puţin 591 de civili au fost ucişi şi 1.541 răniţi în regiunea Doneţk de la începutul invaziei ruse la 24 februarie.
Armata ucraineană a raportat sâmbătă noi bombardamente ruse, dar aproape niciun atac terestru al forţelor Moscovei. Ucrainenii au afirmat că forţele lor au vizat două ''puncte de comandă'' şi depozite ruseşti din regiunea Ciornobaivka (sud).
La Harkov, al doilea oraş al ţării, guvernatorul Oleg Sinegubov a semnalat pe Telegram noi tiruri de rachete, care au lovit ''o instituţie şcolară'' şi o casă, rănind o persoană. Noi lovituri ruse au fost raportate mai ales în apropiere de Siversk şi Sloviansk (est), precum şi în regiunea Nikolaev (sud).
Ministerul rus al Apărării i-a acuzat pe ucraineni că instalează oameni şi armament în şcoli şi clădiri civile în mai multe localităţi din Doneţk şi Harkov.