ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O moldoveancă stabilită în Belgia va vernisa o expoziție de pictură la Chișinău

11:09 | 12.07.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. O expoziție de artă plastică contemporană cu genericul ”Reverii cromatice” a pictoriței Cezara Kolesnik, originară din Republica Moldova, stabilită în Belgia, va avea loc joi, 14 iulie, la Librăria ”Cartego” din capitală. În ultimii ani, artista revine tot mai des să bucure publicul de la Chișinău cu creații recente și ateliere de pictură, informează MOLDPRES.

Cezara a studiat pictura la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău. Drumurile studiilor au dus-o mai departe, o perioadă lungă în Franța și ultimii ani în Belgia, unde artista își are atelierul principal.

Expoziția prezintă 24 de lucrări pe pânză, carton și lemn executate în tehnică mixtă și ulei. Potrivit organizatorilor, se disting câteva serii bine definite: „Vis cu dragonul”, „Amintiri despre mare” și „Portrete de copii”. Astfel, publicul va recunoaște cu ușurință stilul Cezarei: culorile intense, crude, proaspete și îndrăznețe, culorile care se adună și se împrăștie armonios pe suprafețe, furând din atenția spectatorului. Mai puțin cunoscute de publicul de la Chișinău sunt seriile abstracte, unde autoarea experimentează cu tehnici mixte, iar texturile se suprapun misterios lăsând spectatorul să inventeze propria poveste. 

Vernisarea expoziției va avea loc joi, 14 iulie, ora 19:00, la Cartego, str. Vlaicu Pârcălab, 2. Expoziția „Reverii cromatice” va fi deschisă în intervalul 14-30 iulie și va putea fi vizitată zilnic, de la 9:00 până la 20:00. Intrare liberă.

img22005156

img22005156

img22005156

img22005156

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!