„Lupta împotriva corupţiei rămâne înscrisă în ADN-ul acestei guvernări”, a declarat premierul Natalia Gavrilița
14:44 | 12.07.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 12 iul. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița s-a întâlnit astăzi cu Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi. Părțile au vorbit despre evoluțiile înregistrate în procesul de reformare a justiției și perspectivele de colaborare a țării noastre cu Parchetul European, prin realizarea schimbului de experiență și cooperarea operațională în domeniul luptei cu frauda financiară și contrabanda, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
În discuții, șefa Cabinetului de miniștri a menționat că prioritatea zero a Executivului rămâne a fi combaterea corupției, iar organele de drept din Republica Moldova întreprind deja un șir de acțiuni pentru investigarea cazurilor mari de corupție, identificarea și recuperarea activelor transferate peste hotare și desecretizarea offshore-urilor.
Astfel, au fost create mecanisme noi care vor permite instrumentarea cauzelor penale în lipsa învinuitului și condamnarea infractorilor care au fugit din Republica Moldova, chiar dacă aceștia nu sunt în țară. De asemenea, Executivul a aprobat aplicarea mecanismului de confiscare extinsă a bunurilor dobândite pe căi ilicite. Totodată, prim-ministrul a vorbit despre reforma procuraturii, a sistemului judiciar și adoptarea Legii pre-vetting, în baza căreia va fi verificată integritatea potențialilor candidați pentru funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
„Din primele luni, am prioritizat reformarea sistemului justiției. Fără o reformă veritabilă nu ne vom putea integra în marea familie europeană și nici nu vom putea dezvolta țara. Suntem deschiși să colaborăm cu Parchetul European pentru a găsi împreună metode eficiente ca să facem schimbările rapid și cu impact, iar lupta împotriva corupției va rămâne înscrisă în ADN-ul acestei guvernări”, a spus Natalia Gavrilița.
La rândul său, Laura Codruța Kövesi a apreciat efortul depus de autorități pentru obținerea statutului de țară candidat la aderarea în UE, subliniind că acțiunile întreprinse până acum de Executiv și reformele lansate sunt susținute de Parchetul European: „Sunt aici pentru a vă transmite acest mesaj de susținere. Vedem clar că vă doriți o schimbare și, deși reformele durează, cea mai complicată parte este schimbarea de mentalități, nu de sisteme”.
Părțile au mai discutat despre cooperarea dintre organele de urmărire penală din Republica Moldova și procurorii din Parchetul European (EPPO), prima instituție de urmărire penală la nivelul UE. În acest sens, urmează a fi semnat un acord de cooperare, care va facilita schimbul de informații strategice dintre EPPO și Procuratura Generală, dar și extrădarea persoanelor anunțate în căutare.
Foto: Guvern