Guvernul a aprobat crearea rețelei Emerald – instrument necesar de conservare a ariilor naturale
16:25 | 13.07.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat în ședința sa crearea rețelei Emerald - echivalentul Rețelei Natura 2000, pe teritoriile țărilor non-UE. Rețeaua Emerald reprezintă un instrument pentru conservarea ariilor de mare valoare ecologică și creează baza de cooperare în cadrul unei rețele omogene care acoperă toată Europa, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Documentul a fost elaborat în scopul armonizării legislației naționale cu cea europeană în ceea ce privește conservarea habitatelor naturale, a speciilor de floră și faună sălbatică.
Potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, ritmul actual de dispariţie al speciilor este de zeci de ori mai mare decât cel care permite apariția de noi specii. Circa 15% dintre mamifere, 13% dintre păsări, 37% dintre peştii de apă dulce şi 23% dintre amfibienii din Europa sunt pe cale de dispariție. Or, biodiversitatea constituie un patrimoniu natural care trebuie păstrat și transmis generațiilor viitoare.
Proiectul mai prevede crearea unui registru național al rețelei Emerald, stabilirea sistemului de monitorizare și procesului de raportare a stării de conservare a speciilor și habitatelor incluse în rețea, elaborarea planurilor de management al acesteia, fapt ce va oferi acțiune clară pentru conservarea și monitorizarea fiecărei specii de floră, faună și habitate naturale.
Rețeaua Natura 2000 a demarat în 1979, când UE a adoptat primul act legislativ important în domeniul protecției naturii. În anul 1989, a fost creat un instrument special pentru protecția mediului natural al Europei - Reţeaua Emerald care, în prezent, are aprobate 61 de situri Emerald. Acestea urmează să asigure conservarea a 154 de specii de plante şi animale și 38 de habitate protejate la nivel european, care se regăsesc pe teritoriul Republicii Moldova.
Foto: Guvern