Directoarea Biroului de Cooperare al Elveției își încheie mandatul la Chișinău
10:12 | 14.07.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu Caroline Tissot, directoarea Biroului de Cooperare al Elveției în țara noastră, cu prilejul încheierii mandatului său la Chișinău, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.
Discuția s-a referit la situația curentă din țară și din regiune, precum și la cooperarea bilaterală dintre Moldova și Elveția.
Șefa statului a mulțumit Confederației Elvețiene pentru susținerea de care Republica Moldova a beneficiat de-a lungul anilor, menționând că ne bucurăm de parteneriat puternic în special la realizarea proiectelor sociale și de dezvoltare locală, precum și a inițiativelor culturale. De asemenea, a fost apreciat ajutorul rapid oferit de Elveția pentru combaterea pandemiei de Covid-19 și asistența acordată în primăvara anului curent pentru a-i sprijini pe refugiații din Ucraina.
Foto: Președinție