ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Zelenski crede că o încetare a focului ar prelungi războiul

11:08 | 23.07.2022 Categorie: Externe

Kiev, 23 iul. /MOLDPRES/. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat că o încetare a focului cu Rusia fără a revendica teritoriile pierdute nu ar face decât să prelungească războiul, potrivit unui interviu publicat vineri de The Wall Street Journal, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Șeful statului ucrainean a avertizat că o încetare a focului care permite Rusiei să păstreze teritoriile ucrainene capturate de la invazia din februarie ar încuraja doar un conflict şi mai extins, dând Moscovei oportunitatea de a se pregăti pentru runda următoare.

Președintele Zelenski a vorbit şi despre sistemele de rachete de artilerie (HIMARS) furnizate de SUA, apreciind că "furnizările occidentale de HIMARS, deşi fac o diferenţă materială, sunt mult mai mici decât ceea ce are nevoie Ucraina pentru a inversa valul".

"Îngheţarea conflictului înseamnă o pauză care oferă Federaţiei Ruse o perioadă de răgaz", notează Wall Street Journal.

"Societatea crede că toate teritoriile trebuie să fie eliberate mai întâi şi apoi putem negocia ce să facem şi cum am putea trăi în secolele următoare", a opinat preşedintele ucrainean.

Zelenski a precizat că "o nevoie mai presantă sunt sistemele de apărare antiaeriană care ar putea să împiedice Rusia să lanseze atacuri cu rachete cu rază lungă de acţiune asupra unor oraşe paşnice la sute de mile de linia frontului".

Zelnski consideră că acordul este util, însă  "concesiile diplomatice făcute Moscovei ar putea stabiliza oarecum pieţele, dar ar oferi un răgaz şi ar avea un efect de bumerang".

Reprezentanții Moscovei și Kievului au semnat vineri un acord de referinţă pentru a redeschide porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru exporturile de cereale, crescând speranţa că aceasta va contribui la diminuarea crizei alimentare internaţionale agravate de invazia rusă.

Foto: dw.com

img22005502

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!