ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În capitală au fost depuse peste 9700 de cereri pentru înscrierea copiilor în clasa întâi

13:17 | 25.07.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. Peste 9700 de cereri pentru înscrierea copiilor în clasa întâi au fost depuse în prima etapă de admitere în instituțiile de învățământ din capitală. Din numărul total de solicitări, circa 3200 au fost acceptate, transmite MOLDPRES.

Potrivit primăriei capitalei, în perioada 14 iunie-29 august, se desfășoară cea de-a doua etapă de înregistrare a copiilor în clasa I. Pentru această etapă sunt disponibile 6242 de locuri. Până în prezent, au fost depuse 6890 de cereri, care urmează a fi procesate. Lista finală a copiilor înscriși, validată prin ordinul directorului instituției, va fi afișată public la 30 august.

Înregistrarea copiilor în clasa I se efectuează on-line pe platforma https://escoala.chisinau.md.

Conform Direcției generale educație tineret și sport, circa 9400 de copii urmează a fi înscriși la școală în municipiul Chișinău. Aceștia vor fi repartizați în 343 de clase din cele 123 de instituții de învățământ primar și secundar.

img22005536

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!