Comunicat de presă al Agenției pentru Eficiență Energetică
14:56 | 27.07.2022 Categorie: Comunicate
Oportunități de finanțare în sumă de sute de milioane de euro, active în Moldova, au fost prezentate în cadrul evenimentului de informare „Investor Connect”
Chişinău, 27 iul. /MOLDPRES/. Cca 90 de antreprenori s-au documentat despre programele de finanțare a investițiilor în surse de energie regenerabilă în domeniul agriculturii, active în Republica Moldova. Evenimentul, cu denumirea „Investor connect”, a fost organizat de Agenția pentru Eficiență Energetică în parteneriat cu Programul de inovare prin tehnologii prietenoase mediului pentru IMM-uri și start up-uri în Republica Moldova (GCIP Moldova).
Programele active în prezent pun la dispoziția întreprinderilor linii de finanțare de peste 100 de milioane de euro, care sunt disponibile în cadrul mai multor linii de credit sau sunt alocate din mijloacele bugetului de stat. Printre programele prezentate, la care pot aplica în special întreprinderile din sectorul agricol, se numără cele derulate de către:
• Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA);
• Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA); 500
• Facilitatea de Finanțare a Economiei Verzi (GEFF Moldova) a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare;
• Livada Moldovei;
• EU4Business-EBRD Credit Line a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare;
• Programul de inovare prin tehnologii prietenoase mediului pentru IMM-uri și start up-uri în Republica Moldova
„Agricultura este printre sectoarele cele mai vulnerabile la schimbările climatice, dar și la criza energetică globală. Din acest motiv, încurajăm fermierii să își diversifice veniturile, investind în energie verde, dar nu oricum, ci în mod inteligent. Trendul ultimilor ani este agrovoltaica, terenurile fiind folosite nu doar pentru panouri fotovoltaice, ci și pentru culturi agricole”, a declarat directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Alexandru Ciudin.
Evenimentul s-a desfășurat în incinta Tekwil, adunând agenți economici, reprezentanți ai autorităților publice locale din întreaga țară. În același cadru, a fost semnat și un acord de cooperare între Tekwil, Agenția pentru Eficiență Energetică și Programul de inovare prin tehnologii prietenoase mediului pentru IMM-uri și start up-uri în Republica Moldova.
GCIP Moldova este derulat cu sprijinul financiar al Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și a Facilității Globale de Mediu (GEF) – a nu se confunda cu Facilitatea de Finanțare a Economiei Verzi – GEFF, care va fi prezentat astăzi.
Menționăm, că Agenția are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.