La Coșcalia a avut loc un festival de tradiții populare
08:49 | 01.08.2022 Categorie: Regiuni
Chişinău, 1 aug. /MOLDPRES/. „La Huşcă” este genericul unui festival de tradiţii şi obiceiuri populare, care s-a desfăşurat ieri în satul Coşcalia, raionul Căuşeni, transmite MOLDPRES.
Evenimentul a adunat zeci de colective artistice din regiune, oaspeţi din România, expoziţii de artizanat, bucate tradiţionale etc. Festivalul a inclus o expoziţie inedită de covoare şi prosoape de epocă, care au peste o sută de ani.
„La Huşcă” este o noţiune din vechime care semnifică întâlnirile tinerilor pe un imaş din localitate. Festivalul s-a desfăşurat pentru al cincilea an consecutiv, devenind popular în regiune.
„Nişte ani în urmă am avut un gând să organizăm şi noi un festival care să fie o carte de vizită a satului. Ne-a reuşit să adunăm multă lume frumoasă din toată țara. Scopul festivalului este de a renaşte tradiţiile populare, de a dezvolta cultura naţională, de a-i atrage pe turişti şi de a instrui tinerii care trebuie să-şi cunoască rădăcinile”, a explicat Elena Eşanu, primarul satului Coşcalia.
Foto: Studio-L