Premierul a vizitat Parcul fotovoltaic din Criuleni
17:07 | 02.08.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 2 aug. /MOLDPRES/. Aflată într-o vizită de lucru la Criuleni, prim-ministrul Natalia Gavrilița a mers astăzi la cel mai mare parc fotovoltaic din Republica Moldova, cu o capacitate de 2,8 MW. Parcul, cu o suprafață de opt hectare, are instalate 7 400 de panouri fotovoltaice și 16 invertoare. Acesta a fost construit cu sprijinul Guvernului Chinei, valoarea totală a proiectului fiind de 4 milioane de euro, relatează MOLDPRES.
Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Guvernului, parcul poate aduce anual, în bugetul raionului Criuleni, circa 3-5 milioane de lei. Din luna decembrie, Parcul Fotovoltaic a produs 2,650 MWh, iar în luna martie curent a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice cu I.S.C. „Premier Energy” SRL, la prețul de 0,88 lei/kW.
Premierul a subliniat importanța investițiilor în energia din surse regenerabile, menționând că, în contextul crizei la nivel regional, Guvernul este în plină pregătire pentru iarna viitoare. „Prioritățile noastre sunt protejarea consumatorilor vulnerabili, creșterea eficienței energetice, accelerarea dezvoltării surselor regenerabile și diversificarea surselor de aprovizionare. Toate acestea reprezintă coordonatele principale ale sectorului energetic înaintea sezonului rece”, a spus șeful Cabinetului de miniștri.
De asemenea, Natalia Gavrilița a vorbit despre acțiunile întreprinse de Executiv pentru a asigura mai multă independență energetică. În acest sens, autoritățile continuă demersurile în privința creșterii capacităților alocate anterior energiei regenerabile în mixul energetic, mai exact a energiei fotovoltaice la tarif fix, majorând cota de la 70 MW la 170 MW.
Eforturile Guvernului sunt orientate atât pentru asigurarea accesului la surse sigure de energie, cât și la menținerea nivelului de prețuri - a fost simplificată procedura de racordare, instalare și admitere în exploatare a centralelor fotovoltaice pentru consumatorii casnici, iar actualmente se lucrează intens pentru a menține un preț scăzut pentru sursele tradiționale energetice. În același timp, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului va lansa programul de retehnologizare pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, iar Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va prezenta astăzi planul privind pregătirea pentru sezonul rece.
Foto: Guvern