Elveția s-a alăturat celui de-al șaptelea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei
09:05 | 04.08.2022 Categorie: Externe
Berna, 4 aug. /MOLDPRES/. Chiar dacă este o țară neutră, Elveţia s-a alăturat celui de-al şaptelea pachet de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei. Neutralitatea ţării „nu este pusă sub semnul întrebării”, afirmă președintele Elveției, transmite Le Figaro. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, consideră, însă, că acesta este ”un semnal foarte important pentru întreaga lume”, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.
”Elveţia s-a alăturat astăzi celui de-al şaptelea pachet de sancţiuni al Uniunii Europene – şi sunt recunoscător pentru acest lucru. Atunci când o astfel de ţară nu rămâne neutră în ceea ce priveşte protecţia valorilor şi a moralităţii umane, acesta este un semnal foarte important pentru întreaga lume”, a afirmat Zelenski, în ultimul mesaj postat pe reţelele de socializare.
Sancţiunile împotriva Rusiei şi viitoarea intrare în Consiliul de Securitate al ONU nu modifică statutul Elveţiei. În continuare Elveția este neutră, a declarat miercuri preşedintele Ignazio Cassis, făcând distincţie între „neutralitatea” militară şi condamnarea unei încălcări a dreptului internaţional.
„Bineînțeles că există un sentiment de mai mare unitate în Europa împotriva acestei agresiuni care ne-a trezit pe toţi dintr-o situaţie de pace de care ne-am bucurat timp de 70 de ani”, a declarat preşedintele în timpul unui interviu cu câţiva jurnalişti la sediul ONU din New York.
Dar, „Elveţia este întotdeauna neutră, neutralitatea Elveţiei nu este pusă sub semnul întrebării”, a spus el, respingând ideea unei apropieri de NATO.
Președintele elvețian a afirmat că ideea unei apropieri în sensul unui pas intermediar pentru a cere într-o zi să devină membru nu este o discuţie politică în Elveţia în acest moment.
„Neutralitatea este destul de simplă: nu participi la un război, nu trimiţi arme sau trupe la un război şi nu-ţi dai teritoriul tău pentru armele sau trupele părţilor beligerante şi nici nu participi la o alianţă militară precum NATO”, a spus el.
Dar „în jurul acestei neutralităţi există o politică externă şi de securitate”, iar „condamnarea încălcării dreptului internaţional prin această agresiune militară rusă este o obligaţie bazată pe Constituţie şi nu subminează neutralitatea”, a insistat el.
Țara cantoanelor a preluat sancţiunile împotriva oficialilor ruşi decise de Uniunea Europeană după invazia din Ucraina.
Acesta este motivul pentru care Moscova pare să considere că Elveţia nu mai este neutră, o poziţie care ar fi la originea pauzei forţate a discuţiilor privind Siria, care ar fi trebuit să fie reluate la sfârşitul lunii iulie la Geneva.
„Era de aşteptat ca ruşii să nu ne mulţumească pentru sancţiuni, o reacţie care era în mare parte previzibilă, dar care nu schimbă poziţia Elveţiei”, a comentat Ignazio Cassis.
În premieră, de când a aderat la ONU, în urmă cu 20 de ani, Elveţia a fost aleasă în iunie pentru a ocupa, începând din ianuarie, unul dintre locurile nepermanente din Consiliul de Securitate.
Foto: schengenvisainfo.com