ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Americanii trimit mai mult gaz în Europa pe nave decât trimite Rusia prin conducte

16:21 | 04.08.2022 Categorie: Externe

Washington, 4 aug. /MOLDPRES/. SUA trimit acum mai mult gaz către Europa pe nave decât trimite Rusia prin conducte, scrie Wall Street Journal, potrivit Insider. În iulie, gazul natural lichefiat din SUA a reprezentat 13% din totalul gazului furnizat Europei, comparativ cu 10%, gazul ajuns în Europa prin conductele rusești, transmite digi24.ro, preluat de MOLDPRES.

Invazia Ucrainei de către Rusia a redesenat traseul livrărilor de energie în întreaga lume, iar unul dintre rezultate a fost că SUA au ajuns să trimită acum mai mult gaz către Europa pe nave, decât Rusia prin conducte, arată datele ICIS (Independent Commodity Intelligence Services), potrivit Wall Street Journal.

Din 1967, conductele Gazprom din Siberia de Vest și peninsula Yamal au livrat cantități uriașe de gaz în Europa, dar acele vremuri se schimb rapid după începutul războiului din Ucraina.

În iulie, gazul natural lichefiat din SUA a reprezentat 13% din totalul gazului furnizat în Europa, comparativ cu 10% prin conductele rusești. Conductele din Norvegia au fost cea mai importantă sursă de gaz către continent, în timp ce alte surse includ gazoductele din Africa de Nord și aprovizionarea cu gaz natural lichefiat din Qatar, precum și producția internă a Uniunii Europene.

În ultimele luni, Rusia a redus masiv livrarea de gaz către Uniunea Europeană. Inițial pentru lucrări de întreținere la gazoductul Nord Stream, care alimentează cu gaze naturale Germania, iar ulterior, după ce lucrările de întreținere au fost finalizate și s-a reluat tranzitul, rușii au redus din nou volumul de gaz la 20% din valoarea maximă a gazoductului. Gazprom susține că de vină pentru reducerea livrărilor ar fi o turbină pentru gazoduct care nu a ajuns în Rusia, în timp ce Germania spune că turbina, reparată în Canada, este complet funcțională, însă Rusia nu vrea să o preia, acuzând Moscova că face acest lucru intenționat și că folosește gazul ca pe o armă.

De altfel, miercuri, cancelarul german Olaf Scholz a vizitat fabrica Siemens din Muelheim an der Ruhr, unde se află turbina. „Turbina funcționează”, a spus Scholz, declarând reporterilor că scopul vizitei sale a fost să arate lumii că turbina funcționează. „Este destul de clar și simplu: turbina este acolo și poate fi livrată, dar cineva trebuie să spună „vreau să o iau””, a declarat cancelarul german.

În ultimele șase luni, prețurile angro la gaze în Europa s-au triplat, deoarece Moscova continuă să reducă fluxurile de gaze naturale. Gazprom a redus livrările prin Nord Stream 1 către Germania de la 40% la 20%.

Comisia Europeană a declarat că 12 state membre se confruntă cu fluxuri reduse sever și că pentru o parte dintre state livrările au fost oprite complet. Chiar în această săptămână, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale către Letonia.

Europa importă însă mai multă motorină rusească, chiar dacă UE a impus un embargo pentru petrolul rusesc importat pe mare. Importurile de motorină rusească au crescut cu 23% față de acum un an, arată datele Vortexa.

Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, a declarat că până la 90% din toate importurile de petrol rusesc vor înceta până la sfârșitul acestui an.

Restul de 10% vor curge prin conducte către Slovacia, Republica Cehă și Ungaria, precum și către Ungaria și România pe cale maritimă, datorită „scutirilor” convenite.

În condițiile în care conflictul din Ucraina nu dă semne de relaxare și UE se confruntă cu o criză energetică istorică, SUA au intervenit ca furnizor de energie de urgență.

În luna martie, în timpul vizitei în Europa, președintele american Joe Biden a prezentat un acord care prevede ca SUA să furnizeze UE cel puțin 15 miliarde de metri cubi suplimentari de GNL  până la sfârșitul anului. Scopul pe termen mai lung este de a asigura, cel puțin până în 2030, aproximativ 50 de miliarde de metri cubi pe an de gaz suplimentar din SUA, declara liderul de la Casa Albă.

Foto: dire.it

img22005886

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!