Președintele SUA a promulgat legea subvenționării producerii de semiconductori
07:14 | 10.08.2022 Categorie: Externe
Washington, 10 aug. /MOLDPRES/. Președintele SUA Joe Biden a promulgat marţi o lege care deblochează subvenţii de 52 de miliarde de dolari pentru relansarea producţiei de semiconductori în SUA, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Președintele american a dat asigurări că această investiţie în componentele centrale din electronica modernă îi va ajuta ţara să câştige "competiţia economică în secolul al XXI-lea".
Conținutul legii, adoptat la sfârşitul lui iulie de Congres, prevede de asemenea zeci de miliarde de dolari pentru cercetare şi dezvoltare.
Promovarea acestei legi reprezintă pentru Joe Biden o victorie smulsă după o luptă de durată şi reprezintă o veste bună în contextul apropierii alegerilor de la jumătatea mandatului.
Aplicarea documentului "va diminua costurile vieţii cotidiene, va crea locuri de muncă în industrie bine plătite în ţară şi va consolida locul de lider al SUA în industria viitorului", a comentat el într-un comunicat după votul din Congres.
În timpul pandemiei cererea de semiconductori a explodat, provocând penurii mondiale încă exacerbate de închiderea uzinelor chinezeşti din cauza recrudescenţei epidemiei de COVID-19.
Statele Unite ale Americii, al căror rol în producţia mondială a scăzut puternic în ultimii ani în beneficiul Asiei, au avut de suferit din cauza acestor penurii. Acest lucru a încetinit producţia de maşini noi anul trecut, făcând să crească puternic preţul automobilelor.