Drumul de acces către Lacul Beleu va fi reconstruit cu susţinerea UE
08:56 | 15.08.2022 Categorie: Regiuni
Chişinău, 15 aug. /MOLDPRES/. Drumul de acces către Lacul Beleu din satul Slobozia Mare, raionul Cahul, va fi reconstruit cu ajutorul unei finanțări de patru milioane de lei (circa 200 de mii de euro), suma fiind oferită prin intermediul proiectului Uniunii Europene „EU4Moldova: regiuni-cheie”, a anunţat ieri Delegaţia UE în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Lacul Beleu este cunoscut pentru coloniile sale de pelicani și întinderile de nuferi, fiind nucleul Rezervației Naturale „Prutul de Jos”, o destinație turistică strategică pentru regiunea de Sud a Moldovei.
„Accesul spre lac se face prin traversarea străzii Nuferilor, cea mai scurtă, dar și cea mai puțin confortabilă opțiune - drum de țară care pe alocuri este surpat de ape”, indică sursa citată.
În luna iunie curent, strada Nuferilor, care are o lungime de 600 de metri, a intrat în reparații, iar în jumătate de an artera ar trebui să devină funcțională. Va avea o lățime de 7 metri, două benzi de circulație și trotuare.
Foto: Delegaţia UE