ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Recurs la istorie: 16 august

07:09 | 16.08.2022 Categorie: Societate

16 august 963 - Nicefor al II-lea Focas a fost încoronat împărat al Imperului Bizantin.

16 august 1328 - Casa de Gonzaga preia puterea în Ducatul de Mantua, pe care îl va conduce până în 1708.

16 august 1645 - S-a născut Jean de La Bruyère, scriitor, unul dintre cei mai importanți moraliști ai literaturii universale: “Caracterele” sau “Moravurile veacului”.

16 august 1705 - A decedat matematicianul Jakob Bernoulli. În urma cercetărilor asupra șirurilor de numere, a ajuns la celebra inegalitate care îi poartă numele – Inegalitatea lui Bernoulli.

16 august 1809 - La inițiativa lui Wilhelm von Humboldt, a fost fondată Universitatea Humboldt din Berlin.

16 august 1823 - S-a născut Alexandru Hurmuzaki, publicist și om politic român originar din Basarabia, membru fondator al Societății Academice Române și unul dintre fruntașii mișcării naționale din Bucovina.

16 august 1845 - S-a născut Gabriel Lippmann, fizicianul care a obţinut prima fotografie colorată a spectrului solar – Premiul Nobel pentru Fizică, pe anul 1908.

16 august 1856 - Congresul SUA aprobă Legea Insulele Guano, act ce dădea dreptul oricărui cetățean american să cucerească în numele Statelor Unite orice insulă pe care se găsea guano, cu condiția ca acestea să nu facă parte din teritoriul altei națiuni și să nu fie locuită. Comercianții americani au cucerit astfel peste 100 de insule și atoli, dintre care nouă sunt și astăzi sub controlul SUA.

16 august 1858 - Regina Victoria a Marii Britanii face un schimb de mesaje cu președintele SUA, James Buchanan, inaugurând astfel noua linie telegrafică transatlantică prin cablu.

16 august 1876 – S-a născut Ion Nistor, istoric, publicist și editor moldovean.

16 august 1888 - A încetat din viață John S. Pemberton, farmacist american, ofițer, cel care a inventat celebra băutură “Coca-Cola”.

16 august 1896 - Lângă Dawson City, Yukon, Canada s-a descoperit aur, fapt ce a declanșat Goana după Aur din Klondike.

16 august 1906 - La Valparaiso, în Chile, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 8,6 pe scara Richter, care a făcut 20.000 de victime.

16 august 1913 - S-a născut omul politic Menachem Begin, prim ministru al Israelului, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1978.

16 august 1925 - A avut loc premiera filmului “Goana după aur”, al 72-lea film al lui Charlie Chaplin.

16 august 1936 - S-au încheiat Jocurile Olimpice de la Berlin, transformate de guvernul german în propagandă politică profascistă.

16 august 1938 – S-a născut Gheorghe Madan, scriitor moldovean.

16 august 1945 - Puyi, ultimul împărat chinez al statului marioneta japonez Manchukuo din China, este capturat de trupele sovietice.

16 august 1949 - A încetat din viață scriitoarea Margaret Mitchell: “Pe aripile vântului”, roman ecranizat în 1939; filmul, cu acelaşi titlu, este considerat o capodoperă a celei de-a șaptea arte.

16 august 1953 - Șahul Mohammad Reza Pahlavi părăsește Iranul.

16 august 1954 - A văzut lumina tiparului primul număr al revistei Sports Illustrated. 

16 august 1954 - S-a născut James Cameron, regizor canadian, laureat cu Oscar pentru filmul “Titanic”.

16 august 1957 - În Canada a fost abolită pedeapsa cu închisoarea pentru datoriile neplătite.

16 august 1958 - S-a născut Madonna (Madonna Louise Veronica Ciccone), interpretă americană de muzică pop, de origine italiană.

16 august 1960 - Cipru a obținut independența față de Regatul Unit.

16 august 1960 - Americanul Joseph Kittinger se parașutează dintr-un balon aflat la 31.330 m, stabilind două recorduri mondiale, rămase și astăzi – săritura de la cea mai mare altitudine și cea mai mare viteză atinsă de un om fără un avion.

16 august 1977 - A încetat din viață la reședința sa din Graceland, Elvis Presley, idolul muzicii anilor ’50-’60, actor în numeroase filme realizate special pentru el: “Veselie la Acapulco”, ”Blue Hawaii”, “Viva Las Vegas”.

16 august 1999 - Vladimir Putin a devenit premier al Rusiei în urma votului obținut în Duma de Stat.

16 august 2003 - A murit în exil în Arabia Saudită fostul dictator al Ugandei, criminalul Idi Amin. Se estimează că ar fi asasinat circa 400.000 de oameni.

16 august 2004 - Sonda Cassini-Huygens a descoperit două luni ale lui Saturn.

16 august 2010 - China a depășit Japonia devenind a doua mare putere economică a lumii, după SUA.

img22006151

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!