ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Japonia le cere tinerilor să bea mai mult alcool și lansează o campanie inedită

10:57 | 18.08.2022 Categorie: Externe

Tokyo, 18 aug. /MOLDPRES/. Un concurs la nivel național prin care sunt solicitate idei pentru a încuraja oamenii să bea mai mult alcool, după ce o schimbare de atitudine în rândul tinerilor a dus la o scădere a veniturilor fiscale a fost lansată de guvernul japonez, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.

Statistica ultimilor ani demonstrează că tinerii japonezi, la fel ca mulţi alţii din generaţia lor din alte părţi ale lumii, beau mai puţin decât strămoşii lor şi, într-o proporţie tot mai mare, nu beau deloc. Guvernul se teme de implicațiile fiscale ale schimbării atitudinii de la generație la generație.

Sake Viva! campania, care este condusă de Agenția Națională de Impozite, le cere tinerilor cu vârste cuprinse între 20 și 39 de ani să vină cu idei de afaceri pentru a revitaliza o industrie afectată de schimbările demografice, de pandemie şi de scăderea interesului. Intervenţia guvernului vine ca urmare a eşecului înregistrat de industria japoneză a băuturilor, în pofida campaniilor agresive de marketing de a opri scăderea pe termen lung a consumului de alcool în Japonia, care a început cu mai bine de un deceniu înainte de pandemie.

Impozitele pe produsele alcoolice reprezentau 3% din veniturile fiscale ale guvernului în 2011, dar au scăzut la 2% până în 2020, potrivit agenţiei fiscale. Guvernul Japoniei înregistrează un deficit bugetar puternic şi are datorii totale echivalente cu mai mult de două PIB-uri ale naţiunii. O scădere a cantității de alcool consumat în Japonia era inevitabilă odată ce populaţia autohtonă a început să se reducă în urmă cu peste un deceniu, iar ponderea cetăţenilor cu vârsta de peste 65 de ani a crescut la peste un sfert în urmă cu opt ani. Potrivit cifrelor publicate de agenţia fiscală, un adult din Japonia consuma în medie, pe an, în 2020, 75 de litri, în scădere față de 100 de litri în 1995.

Autorii proiectului sus-numit speră că participanţii vor veni cu produse şi modele noi, precum şi cu planuri de încurajare a consumului de alcool la domiciliu. Ministerul japonez al Sănătăţii a declarat că nu a colaborat cu agenţia fiscală la acest concurs, dar că este în contact constant cu aceasta în ceea ce priveşte problemele legate de alcool şi sănătate. Ministerul a adăugat că se aşteaptă ca această campanie să ţină cont de cantitatea adecvată de alcool, astfel încât să se evite probleme majore de sănătate.

Foto: metro.md

img22006226

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!