Ministrul Nicu Popescu a rostit un discurs la reuniunea ambasadorilor Republicii Moldova
17:51 | 18.08.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. Discursul vicepremierului Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene la inaugurarea reuniunii ambasadorilor Republicii Moldova, găzduită de către MAEIE în perioada 18 - 19 august.
Stimată doamnă președinte,
Stimați colegi, bine ați revenit cu toții în incinta Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, cu ocazia acestei reuniuni a ambasadorilor Republicii Moldova, fiind prima reuniune cu prezență fizică după patru ani de pauză afectată de pandemia de COVID-19 și alte evenimente care au deraiat acest ritm structurat de a seta obiectivele și de a evalua performanța serviciului diplomatic.
Astăzi, este o ocazie foarte importantă pentru a ne organiza pentru următorul an. Dacă privim la anul care a trecut, știm cu toții că am avut un an foarte dificil, cu multe crize, cu această agresiune a Federației Ruse împotriva Ucrainei, care ne-a afectat pe noi toți, care a provocat o criză umanitară fără proporții în Republica Moldova și nu doar și, evident, a avut efecte negative majore atât pentru economia noastră, cât și pentru securitatea energetică.
În același timp, în anul care a trecut, am lucrat pentru a gestiona aceste crize, pentru a minimiza impactul acestora asupra Republicii Moldova și a conaționalilor noștri, am făcut totul pentru a continua să apărăm libertatea țării noastre, securitatea țării și europenitatea noastră. De anul trecut, am structurat obiectivele politicii noastre externe în jurul celor 4D, un cadru care permite absolut fiecărui diplomat să își structureze și să își calculeze corect obiectivele pe care trebuie să le implementeze în țările de reședință.
Trebuie să recunoaștem că am reușit să progresăm destul de mult pe realizarea mai multor din aceste obiective. Primul obiectiv major realizat în ultimul an este, evident, apropierea noastră de Uniunea Europeană prin obținerea statutului de candidat la aderarea la UE, și prin faptul că noi ca țară la modul practic trecem din categoria așa-numitor vecini ai Uniunii Europene sau parteneri estici, în categoria unui stat care va deveni membru al Uniunii Europene. Am calculat, în perioada dintre martie, când am depus cererea de aderare la Uniunea Europeană și obținerea statutului de candidat, doamna președinte, doamna prim-ministru și eu am avut 151 de întrevederi sau convorbiri telefonice cu omologi sau colegi de-ai noștri din statele membre ale Uniunii Europene.
În același timp, am făcut totul pentru ca apropierea noastră de Uniunea Europeană să aducă beneficii concrete, am lucrat foarte bine cu colegii noștri din guvern astfel încât integrarea europeană să aibă efecte pozitive, concrete pentru cetățenii noștri, pentru oamenii de afaceri. Am făcut totul pentru a liberaliza și facilita viața transportatorilor, care își doresc și trebuie să transporte bunuri în Uniunea Europeană, pentru a minimiza impactul prețurilor enorme la resursele energetice. De asemenea, suportul generos din partea Uniunii Europene ne-a permis să acoperim o parte din aceste cheltuieli generate de criza energetică, UE, rămânând cel mai fidel partener al țării noastre, deschizând piața europeană mai larg și pentru agricultorii noștri, astfel încât produsele noastre agricole să poată fi exportate mai ușor. Am cooperat foarte bine cu Ministerul Apărării pentru a canaliza mai multă asistență și pentru a fortifica capacitatea de apărare a țării noastre.
Pe al doilea D, pe dialog, am continuat dialogul cu partenerii noștri externi, am reușit să scoatem țara din izolare, am lucrat fantastic cu România, partenerul nostru cheie, ancora noastră în spațiul european, și vom discuta în detalii și ulterior că avem o agendă foarte ambițioasă în relațiile noastre cu România. Evident o altă direcție prioritară a fost Ucraina. Am condamnat agresiunea Federației Ruse din primele ore.
Diplomația nu înseamnă doar relații cu alți diplomați, din alte țări, nu înseamnă doar negocierea unor acorduri, dar și o acțiune susținută pentru a ajuta, promova și contribui la o bună funcționare, la o bună interacțiune cu cetățenii noștri care se află peste hotare și aici este vorba despre al treilea D, care ține de diasporă.
În acest an am reușit să semnăm 9 acorduri care aduc beneficii concrete diasporei, acorduri ce țin de protecția socială, de recunoaștere a diplomelor de studii sau facilitarea preschimbării permiselor de conducere.
Împreună cu echipa din guvern și viceprim-ministrul pentru digitalizare lucrăm intens asupra facilitării și digitalizării serviciilor consulare. Chiar ieri am testat serviciul de rezervări unice pentru consulatele noastre și în următoarele săptămâni acest serviciu va fi implementat, astfel încât absolut toate consulatele noastre vor avea aceeași interfață facilă pentru ca cetățenii noștri să poată beneficia de acces la consulate.
Am reușit să scurtăm timpii și perioada de așteptare în mai multe consulate, inclusiv la Tel Aviv și Frankfurt. Am demarat lucrul pentru crearea unui soft pentru e-consulat și anul viitor sperăm să fim în stare să implementăm și acest soft care este mult mai facil pentru interacțiune.
Achiziționăm echipamente noi pentru serviciile consulare și planificăm să fortificăm echipele noastre consulare în mai multe capitale, inclusiv la Londra, Berlin, Paris, în Statele Unite ale Americii – toate destinații cu o mare diasporă a Republicii Moldova, care au nevoie de servicii mai accesibile, mai rapide din partea consulatelor noastre.
Și al patrulea D ține de diplomația economică, din nou, este foarte important ca serviciul diplomatic al nostru să facă totul pentru a ajuta economia noastră, economia care generează locuri de muncă, salarii, asigură existența acestei țări și în acest sens, serviciul diplomatic va intensifica în continuare acțiunea pe acest domeniu, prin mai multe direcții de acțiune.
În primul rând prin fortificarea cadrului legal care ne permite să atragem investiții, să evităm dubla impunere cu statele partenere, să facilităm investițiile în economia națională. Un obiectiv cheie ține și de promovarea exporturilor în special în aceste circumstanțe dificile pentru țara și regiunea noastră, ne referim în primul rând la promovarea exporturilor agricole. Am acționat și aici, în Republica Moldova, nu doar în afară, pentru a facilita accesul producătorilor noștri la rețeaua noastră diplomatică, dar și la rețelele diplomatice ale altor state, printr-o serie de evenimente organizate lunar de către MAEIE, prin care producătorii noștri prezintă producția lor partenerilor străini și astfel creăm platforme prin care producătorii pot obține mai mult acces pe piețele internaționale.
Astăzi și mâine la această reuniune vom discuta obiectivele noastre pentru anul următor. Vom avea contribuții în regim de videoconferință din partea colegilor noștri și în primul rând aici mă refer la ministrul de Externe al României Bogdan Aurescu, ministrul de Externe al Ucrainei Dmytro Kuleba, Comisarul european pentru extindere și vecinătate Oliver Varhelyi și ministrul de Externe turc Mevlüt Çavuşoğlu, care sunt state partenere foarte apropiate pentru Republica Moldova, și evident, în cazul Comisiei Europene vom avea din ce în ce mai mult să lucrăm prin prisma faptului că am devenit stat candidat pentru aderare la Uniunea Europeană.
Împreună cu ambasadorii vom petrece și câteva ore mâine la Congresul Diasporei, va fi o ocazie excelentă pentru a ne reconecta cu toții la diasporă și împreună cu toți ambasadorii vom avea și un eveniment de câteva ore în care vom interacționa cu producătorii locali, astfel încât producătorii noștri să aibă acces direct, inclusiv telefoanele mobile dacă doriți a ambasadorilor noștri, pentru că absolut fiecare membru al serviciului diplomatic va continua să facă totul pentru îmbunătățirea stării economice a Republicii Moldova, inclusiv prin promovarea exporturilor.
Foto: MAEIE