Oraşul Ungheni a împlinit 560 de ani de la prima atestare documentară
13:40 | 20.08.2022 Categorie: Regiuni
Chişinău, 20 aug. /MOLDPRES/. Municipiul Ungheni împlinește astăzi 560 de ani de la prima mențiune documentară, transmite MOLDPRES.
„Este o vârstă onorabilă, un parcurs impunător al unei localități apărute cu mai bine de cinci secole în urmă pe malul Prutului și care, datorită strămoșilor noștri, s-a dezvoltat, ajungând, la momentul de față, un municipiu înfloritor, în plină ascensiune”, se spune în mesajul de sărbătoare al primarului de Ungheni, Alexandru Ambros.
Potrivit edilului, „unghenenii au știut totdeauna cum să muncească, cum să se bucure, cum să treacă peste necazuri și grele încercări, ca să poată merge înainte cu capul sus”.
Oraşul Ungheni este una dintre cele mai vechi localităţi din Republica Moldova. Prima sa atestare documentară datează din 20 august 1462, într-un hrisov de la domnitorul Ştefan cel Mare. Iniţial, localitatea s-a numit Unghiul, probabil de la configuraţia locului pe care s-a constituit. Aici râul Prut formează, prin cotire bruscă, un unghi perfect. Abia peste două secole, în anul 1645, aşezarea apare menţionată cu numele său actual, Ungheni.
Foto: Primăria Ungheni