Peste 16 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
10:49 | 23.08.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 23 aug. /MOLDPRES/. Echipele de asistență medicală urgentă au acordat săptămâna trecută primul ajutor medical la 16310 persoane, dintre care 2645 de copii, transmite MOLDPRES.
Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), în urma acordării primului ajutor medical, 6045 de pacienți, dintre care 1321 de copii, au fost transportați la spitalele din țară pentru investigații și tratament.
Din numărul total de solicitări, 3836 au fost pe motivul urgențelor respiratorii, urmate de 2569 de cazuri cu urgențe cardiovasculare, 2135 - patologii neurologice și 1475 - urgențe traumatologice.
Totodată, echipele de asistență medicală urgentă au acordat ajutor la 181 de pacienți cu accidente vasculare cerebrale, 54 cu infarct miocardic și 55 - urgențe toxice, inclusiv la 25 de persoane cu intoxicații medicamentoase și 15 cu alcool.
Intervenția ambulanței a fost solicitată în cazul a 58 de accidente rutiere produse pe teritoriul țării, în urma cărora 77 de persoane au avut de suferit, dintre care 15 copii. După acordarea asistenței medicale de urgență, 69 pacienți au fost transportați la spital.
De asemenea, la Serviciul de Urgență au parvenit 103 solicitări pe motivul urgențelor generate de agenții chimici și de mediu, dintre care la 29 de persoane cu combustii, 69 de persoane cu mușcături sau înțepături de insecte. Șapte pacienți au manifestat reacții alergice acute până la șoc anafilactic la înțepăturile provocate de albini sau viespi. La necesitate, aceștia au fost transportați la spital.
Foto: CNAMUP