Gazprom arde gazele pe care ar trebui să le exporte
10:16 | 27.08.2022 Categorie: Externe
Moscova, 27 aug. /MOLDPRES/. Federația Rusă arde gazul necomercializat, în timp ce exporturile către UE s-au redus drastic. Flacăra uriașă este vizibilă din Finlanda și poluează mediul, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.
Gazprom a anunţat vineri că are capacităţile interne de stocare pline în proporţie de 91,4 la sută. Exporturile gigantului rus au scăzut drastic, cu peste o treime, iar experții spun că neavând unde să mai stocheze producția, Gazprom este nevoit să ardă zilnic o parte din gaze.
Gazprom a calculat că preţurile la gaze în Europa ar putea creşte iarna aceasta cu 60 la sută, la peste 4.000 dolari per 1.000 metri cubi, întrucât exporturile şi producţia sa continuă să scadă, din cauza sancţiunilor occidentale. Exporturile de gaze din Rusia, principalul furnizor al Europei, s-au situat la un nivel redus anul acesta. În Ucraina un gazoduct a fost închis în momentul în care Rusia a invadat această țară.
După aplicarea sancţiunilor occidentale, s-au creat blocaje ale gazoductului Nord Stream 1, prin care Rusia furnizează gaz în special Germaniei, din cauza unei dispute privind echipamentul folosit. În consecință, preţul gazelor a crescut. În primăvară, la hub-ul TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă pentru gazul natural în Europa, cotaţiile au atins nivelul record de aproape 335 de euro pentru un Megawatt oră (MWh). Per total, exporturile de gaze ale Gazprom au scăzut cu 36,2%, la 78,5 miliarde metri cubi, în perioada ianuarie - 15 august, în timp ce producţia a înregistrat un declin de 13,2%, la 274,8 miliarde metri cubi, faţă de anul precedent, se arată în comunicatul companiei ruse.
Ecologiștii au declarat vineri că Rusia arde în atmosferă cantităţi mari de gaze naturale, în apropierea frontierei cu Finlanda, în timp ce își reduce drastic volumele exportate către Uniunea Europeană. Experții spun că aceasta ar putea fi o strategie tocmai pentru ca Moscova să determine artificial o creștere a prețului gazului pe piața spot, însă confruntată cu o supraproducție, compania Gazprom nu va putea aplica această stratagemă prea mult timp.
Experți ai firmei de consultanţă Rystad din Norvegia spun că ruşii provoacă un adevărat dezastru ecologic, arzând zilnic circa 0,5 la sută din necesarul de gaze al UE. Flacăra este vizibilă în imagini surprinse din satelit la staţia de comprimare Portovaia de la gazoductul Nord Stream 1, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. În ultimele săptămâni, Rusia a redus tranzitul gazelor prin conducta respectivă la 20 la sută din capacitate şi intenţionează să întrerupă complet livrarea timp de trei zile, săptămâna viitoare, invocând motive legate de întreţinerea turbinelor.
Foto: dw.com