ANSA a dispus retragerea din comerţ a unui lot de ouă de găină
10:15 | 30.08.2022 Categorie: Economie
Chişinău, 30 aug. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunţat astăzi că retrage din comerț un lot neconform de ouă de găină, transmite MOLDPRES.
„Operatorul din domeniul alimentar SRL „Raiplai Avicola” a inițiat procedura de retragere din rețeaua de comerț și rechemare de la clienți a ouălor pentru consum uman, determinată de depistarea prezenței Salmonella Enteritidis în fecalele găinilor ouătoare”, explică instituţia.
Agenţia precizează că este vorba de produsul: Ouă de găină pentru consum; Originea: Republica Moldova, r. Briceni s. Tabani; Codul producătorului: 3MD BR 004. Data expirării loturilor retrase: de la 13.09 până la 24.09.2022.
Conform ANSA, persoanele care au achiziționat produse din loturile date sunt rugate să se abțină de a le consuma și sunt în drept să le returneze magazinului de unde au fost procurate.
Foto: ANSA