ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Comisiei Naționale a Pieței Financiare

18:35 | 06.09.2022 Categorie: Comunicate

Decizii ale Consiliului de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare 

Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. În cadrul ședinței din 6 septembrie 2022, Consiliul de Administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), potrivit obiectivelor de bază și atribuțiilor conferite de legea-cadru, a aprobat o serie de decizii aferente pieței financiare nebancare, inter alia:

I. Reglementare

* Aprobarea proiectului de Regulament privind activitatea de distribuție a planului de pensii facultative, elaborat în scopul punerii în aplicare a Legii nr. 198/2020 privind fondurile de pensii facultative. Regulamentul stabilește cerințele profesionale pe care trebuie să le îndeplinească persoanele implicate în activitatea de distribuție, datele ce se înscriu în Registrul agenților de distribuție, obligațiile administratorului privind supravegherea agenților de distribuție, precum și alte informații referitoare la aceștia. Proiectul urmează să fie remis spre avizare și consultare autorităților publice și părților interesate, precum și plasat pe pagina web a CNPF pentru consultări publice.

II. Autorizare

* Reperfectarea licenței Companiei „INTACT ASIGURĂRI GENERALE” SA pentru dreptul de a desfășura activitate în domeniul asigurărilor (asigurări generale), prin completarea cu tipul ”asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă”.

* Autorizarea reorganizării în societăți cu răspundere limitată a societăților pe acțiuni: „EVIDENT-ELECTRO”, „MICRON” și „ZODIER”.

* Înregistrarea în Registrul emitenților de valori mobiliare a reducerii capitalului social al AGROFIRMEI „CIMIȘLIA” SA cu 25 291 000 lei prin micșorarea valorii nominale a acțiunilor emise de la 1000 lei la 500 lei. Capitalul social al societății după reducere va constitui 25 291 000 lei, fiind divizat în 50 582 acțiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală de 500 lei.

* Înregistrarea în Registrul emitenților de valori mobiliare conform dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare de acțiuni ale  Societății pe acțiuni „APAVITAL M”, în sumă de 1 480 000 lei, în număr de 14 800 acțiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală a unei acțiuni de 100 lei, din contul mijloacelor bănești.

* Înregistrarea în Registrul emitenților de valori mobiliare a restructurării emisiunilor anterioare de valori mobiliare, plasate de Societatea pe acțiuni „MOLDACOM” și majorarea capitalului social cu 590 000 lei prin majorarea valorii nominale a unei acțiuni ordinare nominative de la 10 lei la 600 lei din contul capitalului propriu. Capitalul social al societății după restructurarea emisiunii va constitui 600 000 lei, divizat în 1 000 acțiuni ordinare nominative de clasa I, cu valoarea nominală de 600 lei.

* Înregistrarea în Registrul emitenților de valori mobiliare a reducerii capitalului social al Societății pe acțiuni „SERVIS” cu 307 850 lei prin anularea acțiunilor de tezaur. Capitalul social al societății după reducere va constitui 120 030 lei, fiind divizat în 12 003 acțiuni ordinare nominative, cu valoarea nominală de 10 lei.

* Radierea din Registrul emitenților de valori mobiliare, în rezultatul reorganizării prin transformare în societate cu răspundere limitată, a valorilor mobiliare emise anterior de societățile pe acțiuni:

- „DRUM BUN”, în număr de 203 568 acțiuni ordinare nominative;

- „SOFTCOM”, în număr de 2 000 acțiuni ordinare nominative;

- „LOGHIA”, în număr de 63 658 acțiuni ordinare nominative.

III. Supraveghere

* Anularea suspendării operațiunilor bancare la conturile curente și de depozit ale BAR „EUASIG” SRL, aplicată prin Ordonanța CNPF nr. 55/12-O din 18.11.2019. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!