Liz Truss a declarat că britanicii „împreună vor depăși furtuna”
09:33 | 07.09.2022 Categorie: Externe
Londra, 7 sep. /MOLDPRES/. Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord are începând cu ziua de marți, 6 septembrie, un nou premier. Proaspătul șef al executivului britanic, Liz Truss a susţinut prima ei intervenţie în faţa reşedinţei oficiale de la Downing Street 10, promiţând că va scoate din „furtună” ţara sa care se confruntă cu o criză majoră provocată de inflaţie, de ameninţarea recesiunii şi de creşterea costurilor energetice, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.
„Sunt încrezătoare că împreună vom putea depăşi furtuna, ne vom putea reconstrui economia şi putem deveni Marea Britanie modernă şi strălucitoare care ştiu că putem fi”, a asigurat succesoarea lui Boris Johnson. „Aceasta este misiunea noastră vitală de a asigura oportunităţi şi prosperitate pentru toţi cetăţenii şi generaţiile viitoare. Sunt hotărâtă să am rezultate”, a insistat ea, subliniind că „primele trei priorităţi” ale sale vor fi economia, criza energetică şi îmbunătăţirea sistemului naţional de sănătate publică.
„Voi reduce taxele pentru a răsplăti munca grea şi a stimula creşterea economică ce are la bază mediul de afaceri”, a promis noua şefă a guvernului britanic de dreapta, care în plus este o politiciană cu o concepţie economică profund liberală. „În al doilea rând, mă voi ocupa cu prioritate de criza energetică provocată de războiul lui Putin. Voi lua săptămâna aceasta măsuri în problema facturilor energetice şi pentru a ne asigura viitoarele surse de energie”, a continuat ea. „În al treilea rând, mă voi asigura că oamenii pot beneficia de (consultaţiile la) medici şi de serviciile Sistemului Naţional de Sănătate de care au nevoie. Vom pune accent pe serviciul de sănătate”, a încheiat Truss enumerarea priorităţilor sale. „Cu soluţii în economie, energie şi în Sistemul Naţional de Sănătate, vom aduce naţiunea noastră pe calea succesului pe termen lung”, a concluzionat premierul.
În timp ce Liz Truss susţinea acest discurs, protestatarii adunaţi pe străzile din jurul Downing Street dădeau muzica tare, auzindu-se inclusiv melodia „Mad World”, dar şi un zgomot produs de o goarnă a manifestanţilor care cântau.