ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege

12:29 | 10.09.2022 Categorie: Externe

Londra, 10 sep. /MOLDPRES/. Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege sâmbătă de către Consiliul de Ascensiune într-o ceremonie care va fi urmată de salve de tun şi de citirea proclamaţiei în Londra şi în principalele oraşe ale Regatului Unit - Edinburgh în Scoţia, Belfast în Irlanda de Nord şi Cardiff în Ţara Galilor, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de AGERPRES și MOLDPRES.

Consiliul de Ascensiune l-a proclamat pe Charles al III-lea drept noul monarh britanic, după care cei prezenţi ai declarat: "Dumnezeu să-l apere pe Rege".

Sâmbătă dimineaţa, Consiliul de Ascensiune - din care fac parte sute de personalităţi relevante din punct de vedere politic, social şi religios din Regatul Unit, precum şi reprezentanţi din cele 14 ţări în care noul rege, Charles al III-lea, este şef al statului - s-a reunit la Palatul St James din Londra.

Încoronarea, o ceremonie extrem de complexă pentru a cărei organizare este nevoie de mai mult timp, va avea loc în următoarele luni, scrie EFE.

Etapă după etapă, în cea mai mare solemnitate şi cu respectarea la milimetru a protocolului şi a tradiţiei, Charles al III-lea este instalat şef al statului.

Charles al III-lea accede la tron într-o perioadă dificilă, Regatul Unit confruntându-se cu cea mai gravă criză economică din ultimii 40 de ani, în timp ce, în şase ani, s-au succedat la guvernare patru prim-miniştri, notează France Presse.

La 73 de ani, Charles al III-lea este cel mai în vârstă monarh britanic în momentul începerii domniei sale.

Charles Philip Arthur George, prinţ de Wales, s-a născut la Palatul Buckingham din Londra, la 14 noiembrie 1948, fiind primul copil al reginei Elisabeta a II-a şi al prinţului Filip, duce de Edinburgh, din cei patru ai cuplului regal. 

Părinţii săi au hotărât ca micul prinţ să meargă la şcoală, mai degrabă decât să înveţe cu profesori particulari. Astfel, prinţul Charles a început şcoala la ''Hill House'' din West London, la 7 noiembrie 1956. După 10 luni, a devenit intern la Şcoala pregătitoare ''Cheam'' din Berkshire. În iulie 1958, regina l-a numit prinţ de Wales.

În aprilie 1962, prinţul a început primul semestru la Gordonstoun, şcoală aflată lângă Elgin, Scoţia, pe care o urmase cu ani în urmă şi tatăl său, ducele de Edinburgh. În 1966, Charles a petrecut două semestre ca student la Timbertop, Melbourne, Australia. S-a reîntors la Gordonstoun pentru ultimul an.

În 1967, prinţul de Wales a studiat arheologia şi antropologia la Universitatea din Cambridge, în Colegiul Trinity. Şi-a schimbat opţiunea, urmând cursuri de istorie. A obţinut licenţa în 1970.

Charles Philip Arthur George a fost învestit, la 1 iulie 1969, cu titlul de prinţ de Wales, de regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Ceremonia s-a desfăşurat la Castelul Caernarfon, regiunea Gwynedd (nordul Ţării Galilor). În ziua de 11 februarie 1970, şi-a ocupat locul cuvenit în Camera Lorzilor.

A început pregătirea militară la Colegiul Cranwell "Royal Air Force - RAF'' din Lincolnshire (martie 1971), devenind pilot. Prinţul efectuase, la cererea sa, o serie de exerciţii de zbor, în timp ce se afla la studii la Cambridge. În septembrie 1971, s-a îndreptat spre o carieră în marina militară. După un curs de şase săptămâni la Colegiul Marinei Regale din Dartmouth, a efectuat stagiul la bordul distrugătorului HMS Norfolk şi a două fregate. S-a calificat ca pilot de elicopter în 1974, înainte de a se alătura echipei 845 Naval Air Squadron de pe portavionul HMS Hermes. La 9 februarie 1976, prinţul a preluat, pentru o perioadă de nouă luni, comanda căutătorului de mine HMS Bronington.

Prinţul Charles s-a căsătorit cu Lady Diana Spencer (n. 1 iulie 1961 - m. 31 august 1997), la 29 iulie 1981, la Catedrala St. Paul. Lady Diana a devenit prinţesă de Wales. Cuplul princiar a avut doi fii: William Arthur Philip Louis (n. 21 iunie 1982) şi Henry Charles Albert David (n. 15 septembrie 1984). La 9 decembrie 1992, cuplul princiar şi-a anunţat despărţirea, divorţul pronunţându-se la 28 august 1996. La 31 iulie 1997, Diana, prinţesă de Wales, a murit, într-un accident de maşină, la Paris.

La 9 aprilie 2005, prinţul Charles s-a căsătorit, în cadrul unei ceremonii civile, cu Camilla Parker Bowles, care a primit titlul nobiliar de ducesă de Cornwall.

A publicat numeroase cărţi, printre care cele mai cunoscute sunt ''The Old Man of Lochnagar'' (1980) şi ''A Vision of Britain'' (1989). A fost distins cu numeroase premii şi medalii: Legiunea de Onoare (1984), Premiul European al Mediului (1988), Premiul Spoleto (1989), Autorul britanic al anului (1990).

Este implicat, de mai bine de 35 de ani, în acţiuni caritabile, fiind preşedinte sau patron a peste 420 de organizaţii caritabile. Dintre acestea, 14 formează grupul The Prince's Charities. The Prince of Wales's Charitable Foundation a fost înfiinţată în 1979 şi acţionează ca o umbrelă pentru toate cele 14 organizaţii. Este una din cele mai mari iniţiative caritabile din Marea Britanie, oferind finanţări (nerambursabile) şi sprijinind multe cauze caritabile. Prin aceeaşi fundaţie, se derulează şi un program internaţional de dezvoltare durabilă (International Sustainability Unit) şi un program de responsabilitate socială pentru marile corporaţii.

În septembrie 2019, a pus bazele Iniţiativei Pieţelor Durabile, în colaborare cu Forumul Economic Mondial, potrivit.

Foto: telegram

img22006780

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!