ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Două consilii locale din Rusia au cerut demiterea lui Putin

15:32 | 10.09.2022 Categorie: Externe

Moscova, 10 sep. /MOLDPRES/. Mai mulți aleși locali din districtul Smolninskoie, din zona Sankt-Petersburg, au cerut Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus) să-l demită pe președintele Vladimir Putin, pentru „crime de înaltă trădare”, relatează MOLDPRES cu referire la G4Media.

Consilierii locali s-au trezit imediat cu citații de la poliție. Inițiatorul demersului pentru demiterea lui Putin, Dmitri Paliuga, a postat documentul pe Twitter, unde a susținut că președintele rus este vinovat pentru „decimarea tinerilor bărbați ruși apți, care ar fi fost mai de folos în câmpul muncii decât în armata; recesiunea economică și exodul „creierelor” din Rusia; extinderea NATO spre est, inclusiv aderarea Finlandei și Suediei, ceea ce va dubla granița Alianței cu Rusia; efectul opus al „operațiunii militare speciale” din Ucraina”.

Cei care au semnat demersul au postat apoi pe Twitter o somație de la poliția din Sankt Petersburg, orașul natal al lui Vladimir Putin, pentru „discreditarea guvernării”. Și consilierii districtului Lomonosovski din Moscova au urmat exemplul celor din Sankt Petersburg și au votat o moțiune similară, prin care i-au cerut lui Putin să demisioneze. După câțiva ani de tăcere a opoziției ruse intimidată cu brutalitate de putere, cele două moțiuni au reprezentat o disidență publică remarcabilă. Este un semnal clar că sprijinul pentru războiul din Ucraina nu este universal.

Guvernarea rusă a încercat să înăbușe orice critică la adresa invaziei sale în Ucraina, printr-o lege care impune sancțiuni penale severe pentru răspândirea de informații „false”. Nici menționarea cuvântului „război” în legătură cu „operațiunea specială” din Ucraina nu este permisă. Autorii au mai menționat că, după ce solicitarea lor de demitere a lui Putin a devenit virală pe rețelele sociale ruse, consilierii au primit „un val” de scrisori de susținere de la oameni care și-au oferit sprijinul, de la asistență juridică la donații pentru a achita amenzile pe care le vor primi probabil politicienii.

Foto: telegram

img22006782

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!