ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Natalia Gavrilița va participa la Forumul „Moldova – Romania: Capital Bridges” de la București

14:43 | 12.09.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 12 sep. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, va merge la București pentru a participa la „Moldova – Romania: Capital Bridges”, primul forum la nivel înalt dedicat promovării piețelor de capital de pe cele două maluri ale Prutului, transmite MOLDPRES. 

Potrivit Direcţia comunicare și protocol a Guvernului, Natalia Gavrilița va ține un discurs la ceremonia de deschidere, după care va participa la discuții cu toți cei prezenți la eveniment. Agenda forumului cuprinde subiecte de actualitate: contextul internațional, implementarea de politici favorabile pentru dezvoltarea climatului investițional și de afaceri, întărirea legăturilor între piețele de capital din cele două țări, foaia de parcurs a României în procesul de aderare la UE și bunele practici de preluat în contextul statutului Republicii Moldova de țară candidată la Uniunea Europeană.

În cadrul vizitei de o zi pe care o va întreprinde în capitala României, șefa Guvernului de la Chișinău va avea întrevederi cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, dar și cu reprezentanții companiilor membre ale Camerei de Comerț Americane (AmCham) din România. 

Evenimentul este organizat de MAIB în asociere cu Bursa de Valori București, WOOD&Co, Raiffeisen Bank Internațional, cu sprijinul Guvernului Republicii Moldova, AmCham România, Romanian Business Leaders și EBA Moldova. 

Foto: Guvern

img22006826

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!