ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Statul va acorda o indemnizație lunară de 1000 de lei pentru toți copiii până la vârsta de doi ani

12:17 | 14.09.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 14 sep. /MOLDPRES/. Începând cu 1 octombrie, statul va acorda o indemnizație lunară de 1000 de lei pentru fiecare copil, indiferent dacă părinții sunt sau nu asigurați. Comisia protecție socială, sănătate a Parlamentului și familie a aprobat astăzi raportul la proiectul de lege pentru modificarea Legii privind prestațiile sociale pentru copii, comunică MOLDPRES.

Documentul prevede că, în cazul persoanelor neasigurate, care beneficiază actualmente de indemnizație pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani, în cuantum de 740 lei lunar pentru fiecare copil, această indemnizație se va majora cu 260 lei. Iar persoanele asigurate care actualmente beneficiază de indemnizație în cuantum de 30% din baza de calcul stabilită conform Legii privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale vor beneficia de 1000 lei lunar suplimentar.

Proiectul de lege va fi supus votului în cadrul ședinței în plen a Parlamentului.

Foto: atlas.app

img22006891

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!