ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Justiției

19:38 | 19.09.2022 Categorie: Comunicate

Partenerii de dezvoltare continuă să susțină acțiunile de reformă în domeniul justiției

Chişinău, 19 sep. /MOLDPRES/. Echipa Ministerului Justiției a organizat astăzi o ședință cu partenerii de dezvoltare și donatorii, care susțin acțiunile de reformă în domeniul justiției. În cadrul acesteia, a fost prezentat planul de acțiuni pentru următorii ani și termenii stabiliți pentru implementarea acestuia.

În cuvântul său de deschidere, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a apreciat buna colaborare între partenerii de dezvoltare, dar și conlucrarea cu Ministerul Justiției. De asemenea, le-a mulțumit atât pentru suportul financiar și tehnic, cât și pentru expertiza pe care ne-o oferă la elaborarea cadrului legislativ, astfel încât să corespundă standardelor internaționale.

„Ne dorim să avansăm cu pași mai rapizi, dar, în același timp, este foarte important ca lucrurile să fie făcute corect și transparent, iar sistemul reformat să fie unul durabil, care să reziste presiunilor și influențelor de orice fel”, a subliniat Sergiu Litvinenco.

În cadrul discuțiilor, partenerii de dezvoltare au dat asigurări că Ministerul Justiției va beneficia de suport și la următoarele etape ale reformei justiției, care vor succeda evaluarea candidaților la funcția de membru al CSM sau CSP (pre-vetting) – reforma Curții Supreme de Justiție și evaluarea externă extraordinară a tuturor judecătorilor și procurorilor.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!