ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rusia a folosit pentru prima dată la Zaporojie rachete S-300 modernizate, a anunţat Ucraina

21:11 | 01.10.2022 Categorie: Externe

Kiev, 1 oct. /MOLDPRES/. Ministrul de Interne al Ucrainei, Denis Monastirski, a informat sâmbătă că atacul rus împotriva unui convoi umanitar din oraşul Zaporojie, soldat cu cel puţin 30 de morţi şi aproape 90 de răniţi, a fost comis cu rachete S-300 modernizate, cu o rază mult mai mare de acţiune decât modelele mai vechi, transmite EFE, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

Monastirski, care a citat experţi în explozibili, a menţionat că o rachetă a explodat imediat ce a atins solul, în timp ce versiunile anterioare ale acestei arme explodau abia după ce penetrau mai mulţi metri solul, astfel că formau cratere profunde, dar afectau mai puţine persoane aflate la locul impactului.

"Asta se face ca să moară cât mai mulţi oameni cu putinţă. Iar acum am văzut cât este de letală şi cât de mulţi oameni pot muri", a spus el.

Ministrul ucrainean a amintit că în atac, în timpul căruia trupele ruse au lansat 16 rachete, au murit 30 de persoane, dintre care doi copii.

"De fiecare dată când mă aflu într-unul dintre aceste locuri - Kremenciuk, Vinniţa, regiunea Odesa, Zaporojie - mă întreb mereu acelaşi lucru: de ce fac ruşii asta, ce vrea să obţină (preşedintele rus Vladimir) Putin", a declarat Monastirski. În opinia sa, acum îi este clar că declaraţiile lui Putin "sunt scrise cu sânge" şi că Moscova arată lumii întregi în Ucraina "ce înseamnă de fapt 'pacea rusă'''.

img22007373

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!