Serviciul Vamal a încasat peste 623 mln de lei în ultima săptămână
10:24 | 03.10.2022 Categorie: Economie
Chişinău, 3 oct. /MOLDPRES/. În perioada 26 septembrie - 2 octombrie, Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat peste 623,5 milioane de lei (aproximativ 31,1 mln de euro), cu 9,4% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, transmite MOLDPRES.
Potrivit instituției, persoanele fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 6,5 mln de lei, ceea ce reprezintă 2,9% din totalul sumei încasate. Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 11 652 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 96 284 de traversări.
La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată au fost constatate 46 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 189 de mii de lei. Totodată, în perioada 1–30 septembrie, funcționarii vamali au constatat 306 încălcări ale legislației vamale și au aplicat amenzi în sumă de 1 056 281 de lei, iar de la începutul anului au fost constatate 3 940 de cazuri și aplicate amenzi în sumă de 14 212 591 de lei.
În anul curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 24,5 miliarde de lei, cu 21,4% mai mult față de încasările din aceeași perioadă a anului trecut.