ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Călărași au fost finalizate lucrările de construcție a rețelei de apeduct și canalizare

09:59 | 06.10.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. Proiectul de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în oraşul Călărași au fost finalizate, transmite MOLDPRES.

Potrivit Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, valoarea lucrărilor recepționate constituie 32,5 milioane de lei (peste 1,6 mln de euro).

„La Călăraşi au fost executate lucrări de extindere și reabilitare a 15,85 km de conducte de apă (inclusiv 875 de branșamente) și extinderea rețelei de canalizare cu scurgere gravitațională cu lungimea de 4,9 km (inclusiv 234 de racorduri la rețeaua de canalizare). Tot aici, a fost construită o stație de clorinare/dezinfecție, iar autoritățile locale îți propun drept obiectiv regionalizarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în această zonă”, indică ADR Centru.

Proiectul "Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în oraşul Călărași" este finanțat de către Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare.

Foto: ADR Centru

img22007488

img22007488

img22007488

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!