ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Podul care face legătura între Rusia și Crimeea a fost închis din cauza unei explozii

08:43 | 08.10.2022 Categorie: Externe

Kiev, 8 oct. /MOLDPRES/. Un incendiu uriaș a izbucnit pe podul peste Strâmtoarea Kerci, care face legătura între Rusia și peninsula Crimeea, pe care Vladimir Putin a anexat-o ilegal în 2014, transmite digi24.ro, preluat de MOLDPRES.

Presa ucraineană scrie că flăcările au afectat calea ferată, unde o cisternă care transporta combustibil a luat foc. Mai multe explozii puternice s-ar fi auzit în zorii zilei înainte de izbucnirea incendiului. Au fost atât de puternice încât casele aflate la câțiva kilometri s-au zdruncinat.

Traficul a fost oprit de tot pe Podul Crimeea în urma incidentului. Autoritățile din peninsula anexată în 2014 spun că structura de bază a construcției nu a fost afectată.

Podul peste strâmtoarea Kerci este un obiectiv important în războiul purtat de Rusia în Ucraina. Este principala cale de aprovizionare a armatei lui Putin în sudul țării invadate, pe acolo sunt transportați militari, tehnică militară și muniție.

Foto: telegram

img22007560

img22007560

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!