ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ţările de Jos îngheaţă patentele companiilor ruseşti de petrol şi gaze

14:15 | 14.10.2022 Categorie: Externe

Amsterdam, 14 oct. /MOLDPRES/. Guvernul olandez a îngheţat patentele companiilor de gaze şi petrol Gazprom, Rosneft şi Transneft, ceea ce face dificil ca aceste companii ruseşti să poată face afaceri în Ţările de Jos, şi le permite celor olandeze că recreeze produsele care fuseseră brevetate, fără consecinţe legale, relatează agenţia EFE, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Gazprom, Rosneft şi Transneft s-au aflat pe lista sancţiunilor europene după ce Rusia a invadat Ucraina, în februarie, ceea ce înseamnă că activele lor sunt îngheţate, inclusiv cele şase patente pe care aceste companii le deţin în Ţările de Jos, conform postului public de televiziune NOS, care citează Oficiul de Brevete.

Patentele protejează produse precum senzori seismici, proiecte de turbine de gaze şi alte invenţii realizate de angajaţii companiilor ruseşti menţionate, dar, odată îngheţate aceste patente, companiile olandeze pot acum să recreeze produsele respective fără consecinţe legale.

Patentele protejează prin lege împotriva imitaţiilor proiectele şi invenţiile companiilor care le-au creat şi, dacă alte companii vor să le utilizeze, trebuie să obţină acordul titularului de brevet şi să îi plătească redevenţele legate de această licenţă, ceea ce generează venituri companiilor deţinătoare de brevete.

De asemenea, companiile pot utiliza brevetele drept garanţie pentru a obţine un împrumut de la bancă, iar asta nu mai este posibil dacă patentele sunt îngheţate, ceea ce complică posibilităţile companiile ruseşti de a face afaceri în Ţările de Jos, mai scrie EFE.

Pe de altă parte, companiile olandeze încearcă să renunţe la patentele lor din Rusia, a precizat avocatul pentru brevete Robbert-Jan de Lang, deoarece menţinerea acestora presupune costuri care nu sunt necesare, deoarece şi Moscova a suspendat în martie protejarea patentelor "din ţările neprietenoase", pe această listă aflându-se şi Ţările de Jos. 

Foto: whtc.com

img22007727

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!