Șase tineri vor desfășura un stagiu de practică la Parlament
15:17 | 17.10.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. Șase tineri vor desfășura un stagiu de practică la Parlamentul Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Legislativului, tinerii vor activa în Direcția generală juridică, Direcția studii parlamentare, Direcția relații parlamentare, Direcția comunicare și relații publice, Direcția asistență și ceremonial parlamentar.
Astăzi tinerii și-au început activitatea cu un tur ghidat al clădirii Parlamentului, în cadrul căruia au fost informați despre activitatea Legislativului.
Timp de trei luni, cât va dura programul de stagii, tinerii vor fi inițiați în activitatea Parlamentului și implicați în realizarea activităților direcției respective, conform specializării. În toată această perioadă stagiarii vor fi ghidați de câte un coordonator.
Anual, Legislativul oferă stagii de pregătire în Secretariat pentru a contribui la pregătirea profesională a tinerilor și la înțelegerea mecanismului de lucru al instituției parlamentare.
Foto: Parlament