ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” va prezenta un spectacol de Alexandru Grecu

16:35 | 17.10.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. La Teatrul Național „Satiricus I. L. Caragiale” va avea loc marți, 18 octombrie, la ora 18.30, spectacolul „Năpasta” de Ion Luca Caragiale, într-o formulă scenică nouă, în regia lui Alexandru Grecu, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, în „Năpasta”, regizorul Alexandru Grecu structurează colizia motrice în jurul Ancăi, în interpretarea Ludmilei Gheorghiţă: ea e femeia dorită de toţi, asaltată, asediată, ea propulsează acţiunea, dând dovadă de temperament şi expresivitate. Bioenergetica protagonistei rămâne incontestabilă în acest spectacol neordinar. Şi mai are spectacolul un punct forte: muzica purtând semnătura lui Anatol Ştefăneţ şi a formaţiei sale Trigon. Ambianţa dramatică a evenimentelor impunea o coloană sonoră adecvată şi ea s-a găsit: starea sufletească a personajelor o redă toaca în diferite ritmuri, uneori scoţând esenţa, fiorul acţiunii, în altele anticipându-l cu subtilitate. Forţa de sugestie a componentului muzical e întregită pe alocuri de discrete bătăi de clopot, dar şi de urletele sinistre ale lupilor...

Miercuri, la ora 18.30, Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” va oferi publicului spectacolul ”O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, în regia lui Alexandru Grecu, iar la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” - spectacolul ”Parfumierul”, realizat în regia Danielei Burlaca, după romanul scriitorului german Patrick Süskind „Parfumul - povestea unui ucigaș”.

Joi„ 20 octombrie, 18.30, la Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” va fi jucat spectacolul ” D’ale Carnavalului”, producție a Teatrului Principal, București. Reprezentația are loc în cadrul proiectului cultural ”Unire prin cultură – Caragiale să ne judece!”, realizat în parteneriat cu Primăria Chișinău și Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chișinău. „ D’ale Carnavalului” este una dintre cele mai spectaculoase și mai pline de suspans comedii ale lui I. L. Caragiale. În haine noi, cu pasiuni amoroase zgomotoase, cu bilețele de amor rătăcite, cu amante iubitoare și amanți răzbunători și, nu în ultimul rând, cu o distribuție excelentă și o regie ingenioasă.

În aceeași zi, la 18.30, Teatrul Național ”Eugene Ionesco” va readuce în scenă spectacolul ”O zi din viața lui Helen”, o adaptare după piesa „Las-că vezi tu” a autorului austriac Helmut Peschina, în regia lui Sergiu Chiriac. O istorie banală a unei vieți (ne)trăite, povestită de către o femeie care își sărbătorește aniversarea de șaptezeci de ani.

img22007773

img22007773

img22007773

img22007773

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!